ro

 

Economie
28 Iulie, 2026 / 12:25
/ Acum 1 oră

Premierul Vasile Tofan, despre formarea prețurilor la carburanți: „Avem cele mai joase prețuri din regiune, trebuie să ne asigurăm că dispunem și de volumele necesare”

Premierul Vasile Tofan a explicat astăzi că Republica Moldova are cele mai mici prețuri la carburanți din regiune, în virtutea modului reglementat de stabilire a acestora. În acest context, autoritățile trebuie să se asigure că țara dispune și de volumele necesare de produse petroliere și că acestea nu merg prioritar spre alte piețe din regiune, unde prețurile sunt mai mari în contextul liberalizării pieței, transmite MOLDPRES.

„Oamenii merită o transparență deplină în ce ține de procedura de formare de preț în Moldova și care sunt plusurile și minusurile acestei proceduri. Și o să-mi permiteți să explic. Pentru moment, de exemplu, la motorină, la ziua de ieri a fost prețul maxim 30 lei 71 de bani. Prețul se formează în felul următor: ANRE calculează prețul mediu la bursa internațională pentru ultimele 14 zile, adaugă la acest preț acciza, adaugă TVA-ul și o marjă regulată, deci este o marjă mică, regulată pentru producători, pentru importatori, care să le permită să-și acopere costurile logistice și altele. Acum, partea bună a acestei formule este că avem cel mai mic preț din regiune la motorină, pentru că reglementăm prețul. Noi, având la ziua de ieri 30 lei 71 de bani, în Ucraina, de exemplu, unde e piață liberă, nereglementată, prețul la pompă este 35 de lei. În România este de aproape 40 de lei”, a explicat premierul Vasile Tofan, la începutul ședinței extraordinare de astăzi a Guvernului, în cadrul căreia, Cabinetul de miniștri a decis instituirea stării de alertă în sectorul energetic.

Totodată, premierul a subliniat că, pe lângă prețurile bune, autoritățile trebuie să asigure disponibilitatea stocurilor.

„Partea bună e că noi avem cele mai joase prețuri. Partea rea este că având cele mai joase prețuri, des, în special când pe piață apare deficit de motorină, volumele merg acolo unde prețurile sunt mai mari. Și acum, provocarea pentru noi este să găsim balanța între a menține prețurile pe cât se poate de joase, pentru că dorim prețurile să fie joase pentru consumatorii și agricultorii noștri, dar să nu permitem deficitul în care volumele o să migreze într-o piață liberă, acolo unde sunt prețuri mai mari. Încă o dată repet, suntem unica țară care are preț reglementat. În România și în Ucraina prețurile sunt total liberalizate. Noi intenționăm să menținem acest mecanism de reglementare, e foarte important ca noi să controlăm în continuare prețurile, să nu permitem excese de preț, dar în același timp să gestionăm corect, să ne asigurăm că avem volume și ele nu pleacă în regiuni cu prețuri mai mari”, a argumentat prim-ministrul Vasile Tofan.

Guvernul a instituit astăzi, pentru o perioadă de 30 de zile, stare de alertă în sectorul energetic, pentru a preveni riscurile asupra aprovizionării țării cu carburanți, în contextul perturbărilor de pe piața regională.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Piața instrumentelor financiare din Republica Moldova va fi aliniată la standardele UE

/ Acum 3 zile

Republica Moldova instituie cadrul legal care va reglementa piața criptoactivelor

/ Acum 3 zile

Acordarea ajutorului de stat, reglementată printr-o nouă lege

/ Acum 3 zile

Republica Moldova va găzdui o Conferință internațională dedicată convergenței europene

/ Acum 3 zile

VIDEO // Cât costă fructele și legumele de sezon în piețele din Republica Moldova

/ Acum 3 zile

Prioritățile economice ale noului Guvern, pe agenda discuțiilor cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene

/ Acum 3 zile

ANRE: liberalizarea pieței nu majorează costul de distribuție a gazelor

/ Acum 3 zile

VIDEO // Exporturile avansează: creștere de 11,4 la sută în cinci luni ale anului curent

/ Acum 3 zile

FOTO // Centura de ocolire a orașului Ialoveni, la etapa finală. Traseul va fi deschis în această toamnă

/ Acum 4 zile

VIDEO // Facturi mai mici și condiții mai bune pentru locuitorii unui bloc din Ialoveni, care va fi reabilitat energetic prin Programul guvernamental FEERM

/ Acum 4 zile

Majorarea cotațiilor internaționale pentru produsele petroliere influențează direct prețurile la carburanți pe piața internă, constată ANRE

/ Acum 4 zile

ANRE a aprobat prețurile pentru furnizarea de ultimă opțiune a gazelor. Decizia nu afectează tarifele pentru consumatorii finali

/ Acum 4 zile

Euro și dolarul se apreciază ușor la sfârșit de săptămână

/ Acum 4 zile

ANRE a prezentat argumentele privind decizia de ajustare a tarifelor la gaz