ro

 

Economie
03 Martie, 2026 / 04:31
/ 04 Decembrie, 2025

Prim-ministrul Alexandru Munteanu oferă detalii despre discuțiile cu misiunea FMI: „Previziunile de creștere economică vor fi revizuite”

Eforturile depuse de autorități în ultimii patru ani, precum și reformele implementate, s-au soldat cu o creștere economică, afirmă prim-ministrul Alexandru Munteanu. Premierul declară că această creștere economică a fost confirmată și de misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) aflată în Republica Moldova, care este dispusă să revizuiască previziunile economice pentru țara noastră, transmite MOLDPRES.

Prim-ministrul a menționat că „lucrurile au început să se miște” iar pentru anul în curs se așteaptă o creștere economică de 2% și o creștere continuă în anul viitor.

„Săptămâna aceasta au apărut primele date statistice că producția industrială a început să crească, au crescut exporturile, au început să crească construcțiile, au crescut investițiile în sectorul privat. Sunt primele semne, deocamdată nu avem datele finale. Chiar și misiunea FMI, cu care ne-am întâlnit în dimineața acestei zile, ne-a confirmat că vor revizui previziunile precedente spre o ameliorare. Cu siguranță, cred ei, că a început o creștere”, a declarat premierul Alexandru Munteanu la emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Premierul a menționat că misiunea FMI se va afla în Republica Moldova până în 17 decembrie, timp în care va face o analiză macrofinanciară. Munteanu a subliniat că în prezent Republica Moldova nu are necesitate urgentă de fonduri, însă un program cu FMI ar fi necesar.

„Ar fi bine să avem un program cu FMI pentru că e o credibilitate suplimentară, e o recunoaștere a stării noastre macroeconomice. Nu este o necesitate urgentă de fonduri din partea FMI, dar noi am vrea să avem un program cu ei ca o certificare suplimentară a stării noastre financiare bune. Având un program cu FMI, ratingul și clasificarea noastră vor crește. Asta înseamnă că toate creditele pe care le vom obține vor avea și o dobândă mai mică, adică piețele financiare vor reacționa pozitiv la acest program, cu siguranță”, a explicat Munteanu.

Totodată, Munteanu a subliniat că Guvernul își propune să mențină ritmul de creștere economică prin valorificarea investițiilor.

„Avem banii acordați de Comisia Europeană – 1,9 miliarde, din care ne-am dori să folosim o mare parte pentru investiții, nu pentru consum”, a precizat Munteanu.

Investiții sunt planificate în toate domeniile, afirmă Alexandru Munteanu, care susține că dezvoltarea economică a Republicii Moldova va rezolva cele mai dureroase probleme: exodul tinerilor.

„E un vast program de investiții care privește toate ministerele. Cu siguranță ne gândim la drumuri, infrastructură, poduri, cale ferată, susținerea antreprenorilor, microcreditarea, școli, tot felul de stimulente pentru toți locuitorii care vor să înceapă o afacere, pentru că toți vor contribui la o creștere economică, dar o creștere economică ar însemna și rezolvarea problemei noastre majore – demografice, exodul tinerilor”, a spus Munteanu.

Premierul a explicat metaforic intențiile Guvernului: „Vremea s-a limpezit și a început să bată vântul. Trebuie să prindem, când bate vântul trebuie să pui pânza corect și să te duci cu ea să valorifici vântul sau valul”, a spus Munteanu.

Guvernul își propune să încheie anul 2026 fără restanțe și să valorifice din plin banii oferiți de Comisia Europeană.

În dimineața zilei de joi, 4 decembrie, prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu misiunea Fondului Monetar Internațional, condusă de Alina Iancu. Premierul a vorbit despre obiectivele Guvernului: relansarea economiei naționale, implementarea agendei europene și asigurarea securității statului. Munteanu a dat asigurări că vor  continua acțiunile referitoare la politica bugetar-fiscală, anticorupție și statul de drept, precum și continuarea reformării justiției.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Companiile locale și internaționale sunt invitate să participe la modernizarea termoficării din Chișinău și Bălți

/ Acum 3 zile

Un nou sens giratoriu și o platformă de îmbarcare vor fi construite în sectorul Botanica din Chișinău

/ Acum 3 zile

Ministerul Agriculturii: „Nu există embargo asupra vinurilor moldovenești pe piața Ucrainei”

/ Acum 3 zile

Programul „Curtea Europeană” își reia lucrările în Chișinău: accent pe calitate și responsabilitate

/ Acum 3 zile

FOTO // Prim-ministrul Alexandru Munteanu apreciază antreprenoriatul din Nisporeni: „Cel care muncește, reușește”

/ Acum 3 zile

Prestatorii de servicii cosmetologice și frizerie, monitorizați pe parcursul anului 2026 pentru risc sporit de neconformare fiscală

/ Acum 3 zile

Cotație în creștere pentru euro în ultimele zile din februarie

/ Acum 4 zile

Modificări privind rambursarea TVA pentru agricultori aprobate de Ministerul Finanțelor

/ Acum 4 zile

FOTO // Piața cerealelor, analizată la Ministerul Agriculturii: importuri reduse și tendințe regionale stabile în 2026

/ Acum 4 zile

Agenția Navală a Republicii Moldova lansează un număr unic de informare și contact pentru cetățeni

/ Acum 4 zile

ATENŢIE, FALS! Serviciul Fiscal de Stat avertizează asupra unor notificări înșelătoare transmise contribuabililor

/ Acum 4 zile

Proiectul liniei electrice Strășeni–Gutinaș și modernizarea sistemului energetic, discutate la Washington

/ Acum 4 zile

FOTO // Teatrul „B. P. Hașdeu” din Cahul va avea un sediu nou. Vladimir Bolea: „O așteptare de peste 30 de ani se apropie de final”

/ Acum 4 zile

Legislativul a adoptat noi mecanisme de exercitare a căilor de atac în domeniul achizițiilor publice, sectoriale și concesiunilor