Programul de subvenționare a dobânzilor a fost extins până la 31 mai
Chişinău, 9 apr. /MOLDPRES/. Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova, întrunită ieri în şedinţă, a decis să extindă perioada de implementare a Programului de subvenționare a dobânzilor, pentru lunile ianuarie-mai 2021 inclusiv, transmite MOLDPRES.
Potrivit Dispoziției nr.2 a CSE din 8 aprilie, beneficiari ai Programului de subvenționare a dobânzilor sunt întreprinderile care întrunesc cumulativ mai multe condiții. Este vorba de unităţile economice care: au contractat credite în perioada 1 mai 2020–31 mai 2021 inclusiv; care au veniturile declarate în dările de seamă fiscale, constatate conform datelor Contabilității financiare pentru perioada fiscală 2020 şi care sunt mai mici decât cele obținute și declarate pentru perioada fiscală 2019.
„Achitarea subvenției se efectuează pentru dobânzile achitate până la data de 31 mai 2021 inclusiv. Programul de subvenționare a dobânzilor se va desfășura în condiţiile prevederilor Legii privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător şi modificarea unor acte normative și ale Ordinului Ministerului Finanțelor cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de subvenționare a dobânzilor la creditele bancare şi/sau nebancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020, în partea în care nu contravine prezentei dispoziții”, indică documentul.
Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Toate dispozițiile emise de Comisia pentru Situații Excepționale intră în vigoare din momentul emiterii.
foto simbol
BNM: rata medie anuală a inflației a avut un trend ascendent în trimestrul III, sub influența factorilor externi
Automatizarea sistemelor antigrindină ar putea reduce numărul angajaților la circa 70 de persoane, afirmă ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu
Energia electrică de pe piața europeană și din România ajunge la Centrul Electroenergetic Chișinău prin Linia electrică Vulcănești – Chișinău deja de peste 48 de ore
Prețul motorinei scade sub pragul de 35 de lei
FOTO // Vinurile moldovenești, promovate la expoziția internațională ProWine Shanghai din China
Salariile angajaților din sistemul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027. Victoria Belous: „Este cea mai mare creștere din ultimii ani”
VIDEO // Primăriile amalgamate voluntar vor putea accesa 3,4 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură în perioada 2027–2028
Euro și dolarul, în creștere față de leul moldovenesc
Camera de Comerţ şi Industrie împreună cu Ministerul Agriculturii pregătesc un program de susținere a producătorilor autohtoni
FOTO // Primul bloc locativ renovat energetic, inaugurat la Chișinău. Pierderile de căldură au fost reduse cu 64%
Piața gazelor naturale în ianuarie–septembrie 2026, prezentată într-un raport ANRE
Fiscul avertizează asupra unor mesaje false expediate în numele instituției
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 56 de milioane de lei în luna octombrie
BNM și Banca Națională a Belgiei discută cooperarea și integrarea financiară europeană a Republicii Moldova
Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public
Ministrul Eugeniu Osmochescu, în dialog cu agricultorii: „Subvențiile trebuie să ajungă mai ușor la fermieri și să răspundă nevoilor din teren”
Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică
SFS atenționează că informațiile despre pierderea datelor referitoare la impozitele achitate sunt false
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Republica Moldova va susține candidatura României pentru funcția de Secretar General al Organizației Internaționale a Francofoniei
FOTO // Calea Ferată din Moldova testează o nouă rută feroviară între Strășeni, Chișinău și Sângera
VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță
Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia
Produsele pescărești și de acvacultură vor putea fi urmărite de la captură până la consumatorul final
Iranul amenință cu atacuri asupra bazelor militare americane din Europa, dacă acestea vor fi folosite împotriva Teheranului
Prim-ministrul Vasile Tofan a vizitat o fabrică de materiale din fibră de sticlă din Strășeni, care produce inclusiv pentru Airbus
FOTO // O companie din Moldova a intrat pe piața românească cu vișine conservate în suc propriu
Bundestagul aprobă o reformă a serviciilor secrete: agenții vor putea desfășura operațiuni de sabotaj în străinătate
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”