R. Moldova își valorifică potențialul balnear cu sprijinul României
Importanța și oportunitățile de dezvoltare ale sectorului balnear, precum și potențialul acestuia în dezvoltarea turismului, au fost discutate la Chișinău, în cadrul evenimentului „Dezvoltarea Turismului Balnear în Republica Moldova – Experiența României și Perspective de Aliniere la Standardele UE”, care a reunit oficiali din Republica Moldova și România, precum și experți cu experiență în domeniu, relatează MOLDPRES.
Evenimentul, organizat de Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City” Moldova, a avut drept obiectiv promovarea schimbului de bune practici și identificarea soluțiilor pentru dezvoltarea turismului balnear și alinierea acestuia la standardele europene.
Deputatul Lilian Carp a subliniat necesitatea valorificării experienței altor state și a dezvoltării serviciilor turistice balneare.
„Este o oportunitate de a învăța de la cei care au deja experiență în acest domeniu. Republica Moldova are tradiții, însă persistă unele lacune în implementare. Începând cu anul 2026, Parlamentul Republicii Moldova a votat acordarea voucherelor de vacanță pentru turismul rural, dar și pentru tratamente în stațiuni balneare. Așteptările noastre sunt ca, în următorii ani, să crească numărul beneficiarilor acestor vouchere, însă există riscul apariției unor dificultăți legate de calitatea serviciilor oferite. În aceste condiții, Republica Moldova trebuie să se miște rapid pentru a dezvolta acest sector, care contribuie nu doar la sănătatea populației, ci reprezintă și o ramură economică profitabilă pentru țară”, a declarat deputatul Lilian Carp.
Potențialul celor opt situri balneoclimatice din Republica Moldova și rolul acestora în diversificarea ofertei turistice și în susținerea sănătății populației, a fosr remarcat și de deputatul Adrian Belîi.„Deși Republica Moldova are un teritoriu mic, în țară există cel puțin opt situri balneoclimatice distincte, care pot fi valorificate pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Dacă includem și componenta sănătății mintale, importanța dezvoltării turismului balnear devine și mai evidentă, atât pentru turismul intern, cât și pentru potențialul de a transforma Republica Moldova într-o destinație atractivă la nivel internațional. În acest context, turismul balnear trebuie reabilitat și redeschis, astfel încât să fie mai bine promovat și integrat în circuitul turistic, inclusiv pe piețele externe”, a menționat deputatul Adrian Belîi.
Participanții au remarcat că evenimentul contribuie la susținerea procesului de certificare a resurselor balneare și la consolidarea cooperării cu România, care are o experiență avansată în domeniu.Președintele Institutului Balneoclimatic Slănic-Moldova, Gheorghe Baciu, a subliniat importanța dezvoltării turismului balnear ca domeniu complementar între sănătate și economie.
„Vă asigur că discuția de astăzi va fi una foarte fructuoasă. Am trecut prin perioade mai bune și mai dificile, iar astăzi ne propunem să prezentăm cum stă România în acest domeniu, astfel încât Republica Moldova să se poată poziționa nu neapărat ca un concurent, ci ca un partener complementar. În contextul recuperării stării de bine, se discută tot mai mult despre refacerea capacității de muncă, un element esențial pentru creșterea productivității. Sănătatea rămâne un domeniu fundamental, cu impact direct asupra dezvoltării economice și sociale”, a remarcat președintele Institutului Balneoclimatic Slănic-Moldova, Gheorghe Baciu.
Din partea Oficiului Național al Turismului, directoarea interimară Ana Șandra a declarat că instituția sprijină dezvoltarea sectorului prin promovarea dialogului și a parteneriatelor cu România, în vederea creării unei oferte turistice competitive și sustenabile.„Astăzi avem oportunitatea de a crea o platformă de dialog și schimb de experiență, care ne va ajuta să dezvoltăm acest segment încă puțin cunoscut și insuficient valorificat în Republica Moldova, dar cu un potențial foarte mare. Este un domeniu care trebuie să devină competitiv, sustenabil și aliniat standardelor europene, iar experiența colegilor din România, care au o expertiză mai avansată, ne poate fi de mare folos. În acest sens, avem convingerea că dialogul de astăzi este unul de perspectivă, cu rezultate concrete în dezvoltarea sectorului”, a specificat directoarea interimară a Oficiului Național al Turismului din Republica Moldova, Ana Șandra.
Evenimentul a inclus prezentări și discuții între autorități și experți, fiind orientat spre modernizarea și valorificarea durabilă a potențialului balnear al Republicii Moldova.
DOC // Guvernul alocă 110 milioane de lei pentru compensarea integrală a accizei la motorină pentru fermieri. Regulamentul stabilește un plafon de 200 mii de lei per beneficiar
Statul va putea interveni mai rapid în situații de alertă energetică. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Legislativ
VIDEO // Muncitorii S.A. Drumuri intervin pentru sporirea siguranței rutiere în raioanele Ialoveni, Ocnița și Cahul
Ministerul Energiei anunță reforme pentru piața energetică, prin trecerea de la contracte bilaterale la licitații transparente
Serviciul Fiscal de Stat a restituit agenților economici peste 1,3 miliarde de lei în primul trimestru al anului
Euro se ieftinește ușor, iar cotația dolarului crește
Vinurile moldovenești, promovate la expoziția internațională VieVinum 2026 de la Viena
Ministerul Agriculturii recomandă măsuri de urgență pentru fermieri în contextul Codului Galben de înghețuri
FOTO, VIDEO // Start lucrărilor de reabilitare energetică la primul bloc locativ din Chișinău, susținute prin programul guvernamental FEERM
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a prezentat la Edineț măsurile de urgență pentru reducerea costurilor de producție în ferme
Serviciul Fiscal de Stat solicită agricultorilor utilizarea noului formular pentru rambursarea TVA în anul 2026
Program internațional de leadership pentru consilii de administrație, lansat în premieră la Chișinău
Provocările aviației regionale sunt analizate de specialiștii de la Chișinău la conferința aeroporturilor europene de la Torino
VIDEO // Lucrările de plombare cu mixtură fierbinte și aplicarea marcajelor rutiere în raioanele Edineț, Briceni și Râșcani, verificate de conducerea AND
Schimbări pentru expedierile către SUA: Poșta Moldovei anunță noi reguli și taxe pentru coletele cu marfă
Trump anunță taxe vamale de 25% pentru automobilele din UE, începând de săptămâna viitoare
Ucraina anunţă o amplă reformă a armatei: salarii mai mari și demobilizare treptată
„Tekwill în Fiecare Școală” redeschide înscrierile: o nouă oportunitate pentru digitalizarea educației în Republica Moldova
Reforma administrativă prinde viteză: 402 decizii de amalgamare voluntară
Agenția Națională Transport Auto implementează un set de măsuri moderne de reorganizare în urma auditului realizat de experții germani
ANSA avertizează asupra riscurilor provocate de medicamentele veterinare ilicite, în cadrul unui forum internațional la Chișinău
UE suspendă fondurile pentru Serbia din Planul de creștere, invocând regres în justiție
VIDEO, FOTO // Primăria Stăuceni are un sediu modern construit în timp record prin metode inovatoare de proiectare
VIDEO // Maestrul Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani. Mesajul ministrului Culturii, Cristian Jardan
Mesajul Guvernului de 1 Mai: Munca și dedicarea cetățenilor sunt pilonii construcției unei Moldove europene și prospere
Ucraina atacă terminalul petrolier rusesc din Tuapse pentru a patra oară în două săptămâni
DOC // Guvernul modernizează procedurile vamale prin lansarea unei noi platforme digitale. Decizia, publicată în Monitorul Oficial
FOTO // Transplant hepatic reușit în premieră cu tehnologie modernă la Chișinău. Poliţia exprimă recunoştinţă donatorului care este un colaborator INI
VIDEO, FOTO // Tineri juriști din Moldova se pregătesc pentru aplicarea standardelor europene de mediu în contextul aderării la UE
Ucraina menține o rată ridicată de interceptare în fața atacurilor ruseşti masive din aprilie



