ro

 

Economie
21 Octombrie, 2026 / 18:47
/ Acum 2 ore

Republica Moldova participă la discuțiile privind digitalizarea autorizațiilor pentru transportul rutier internațional

Digitalizarea autorizațiilor pentru transportul rutier de mărfuri, simplificarea regulilor de utilizare a cotelor multilaterale CEMT și eventuala includere a vehiculelor comerciale ușoare în acest sistem au fost discutate la ședința Grupului pe Transport Rutier din cadrul Forului Internațional de Transport (ITF), desfășurată la Roma, Italia. Republica Moldova a fost reprezentată de o delegație condusă de directoarea Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), Ina Angheliuc, transmite MOLDPRES.

Potrivit ANTA, în cadrul reuniunii au fost prezentate actualizările Sistemului Digital CEMT, lansat la 1 ianuarie 2026. Delegațiile statelor membre au examinat și aprobat o decizie privind dezvoltarea acestuia prin integrarea unor funcționalități pentru digitalizarea autorizațiilor unitare de transport al mărfurilor, eliberate în baza acordurilor bilaterale interguvernamentale.

„Noile funcționalități urmăresc inclusiv facilitarea controlului autorizațiilor în punctele de trecere a frontierei de stat. Un alt subiect a vizat actualizarea Ghidului utilizatorului cotei multilaterale CEMT. Reprezentanții statelor membre au analizat propuneri de optimizare a regulilor de utilizare a autorizațiilor, inclusiv posibilitatea efectuării mai multor operațiuni de încărcare și descărcare în cadrul aceleiași curse”, indică sursa citată.

Potrivit ANTA, această măsură ar putea contribui la fluidizarea transportului de mărfuri și la reducerea curselor efectuate fără încărcătură.

De asemenea, participanții au examinat propunerea de includere a vehiculelor comerciale ușoare, cu masa cuprinsă între 2,5 și 3,5 tone, în Sistemul Cotelor Multilaterale CEMT. Inițiativa a fost reluată la solicitarea unor state membre.

Deciziile privind aceste propuneri urmează să fie adoptate în cadrul următoarelor reuniuni ale Grupului pe Transport Rutier.

„Prezența noastră la această reuniune, alături de delegațiile Statelor Membre, reconfirmă angajamentul Republicii Moldova de a adopta standardele europene în transporturi. Deciziile luate vor moderniza direct procesele de eliberare, utilizare și raportare a autorizațiilor, venind în sprijinul operatorilor de transport rutier”, a declarat directoarea ANTA, Ina Angheliuc.

Reuniunea de la Roma a mai inclus un schimb de experiență între statele participante la Sistemul Cotelor Multilaterale CEMT, cu accent pe dezvoltarea instrumentelor digitale pentru transportul rutier internațional.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

CFM a reluat importul de fier vechi pe calea ferată, după mai mulți ani de întrerupere

/ Acum 1 zi

Patru întreprinderi de stat vor fi scoase din nou la privatizare, după ce nu au atras investitori

/ Acum 1 zi

DOC // Operațiunile valutare vor fi simplificate. Legea care majorează plafoanele a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Euro și dolarul american se apreciază în raport cu leul moldovenesc

/ Acum 1 zi

Prim-ministrul Vasile Tofan: Bugetul 2027 se va axa pe economisirea banilor publici și reducerea deficitului

/ Acum 2 zile

Consumul de energie electrică în Moldova a scăzut cu 6,5% într-o săptămână. Stocurile de carburanți au rămas stabile

/ Acum 2 zile

O misiune a FMI va veni la Chișinău în perioada 21–28 octombrie pentru discuții cu autoritățile

/ Acum 2 zile

Ministerul Finanțelor lansează o nouă sesiune de subscriere la valorile mobiliare de stat cu dobânzi de până la 8,05%

/ Acum 2 zile

AIPA a autorizat săptămâna trecută 49,15 milioane de lei pentru subvenționarea agricultorilor

/ Acum 2 zile

Serviciul Vamal a încasat peste 923 de milioane de lei în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

Companiile din industria cimentului, sticlei și zahărului, instruite să calculeze emisiile de CO₂

/ Acum 2 zile

FOTO // Trei sectoare de drum național din raioanele Ungheni și Rezina, reparate cu peste 8 milioane de lei

/ Acum 2 zile

Euro își menține valoarea, iar dolarul se ieftinește. Cursul valutar stabilit de BNM pentru astăzi

/ Acum 3 zile

Stupine, degustări de miere și trasee tematice, noi oportunități pentru turismul rural