Suportul bugetar din partea Germaniei a ajuns pe contul Ministerului Finanţelor
Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Suportul bugetar nerambursabil de 40 de milioane de euro din partea Germaniei a fost debursat pe contul Ministerului Finanțelor, a anunţat astăzi instituţia. Acest suport financiar va susține programele de stat în compensarea creșterii costurilor energiei pentru grupurile vulnerabile, transmite MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Finanţelor, mijloacele financiare vor sprijini Republica Moldova în implementarea programului guvernamental „Ajutor la contor”. Astfel, populația Moldovei va beneficia de compensații în factura la energie în perioada sezonului rece noiembrie 2022 - martie 2023, din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.
Acordul de finanțare privind promovarea securității energetice a grupurilor vulnerabile a fost semnat între Banca de Dezvoltare a Germaniei KfW și Republica Moldova, reprezentată de către Ministerul Finanțelor la Chișinău, pe data de 18 noiembrie curent.
Foto simbol
SFS confirmă autenticitatea notificărilor privind taxa pentru drumuri: aproape 85 de mii de contribuabili le-au primit
Euro și dolarul se depreciază
Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări
Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo
Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare
Republica Moldova a câștigat litigiul arbitral internațional inițiat de Rotalin Gas Trading
Apelul pentru subvenționarea primelor de asigurare în agricultură s-a încheiat. Au fost depuse 185 de cereri
Energocom a cumpărat energie electrică la un preț mediu de 157,42 euro/MWh în luna septembrie
Un an de la conectarea Moldovei la SEPA. Cetățenii și companiile au economisit 16,4 milioane de euro
Dolarul se apreciază ușor
MAIA reorganizează instituțiile și automatizează servicii pentru agricultori
Camere agricole pentru cele trei regiuni ale Republicii Moldova. MAIA analizează o nouă formulă
Peste 100 de mii de degustări la Ziua Națională a Vinului. Ce vinuri au fost în topul preferințelor
Agricultura inteligentă, o prioritate pentru Republica Moldova. Ministrul Eugeniu Osmochescu: „Să fie bazată pe știință”
Republica Moldova, pregătită să deschidă toate clusterele de negocieri pentru aderarea la UE. Maia Sandu a discutat cu António Costa
Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: „În Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei”
Președinta Maia Sandu, la întrevederea cu o delegație de eurodeputați: „Moldova avansează în negocierile de aderare și contează pe sprijinul Parlamentului European”
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO. Evoluțiile de securitate din regiune, pe agenda discuțiilor
Igor Grosu la Moldova Security Forum 2026: „Republica Moldova trebuie să fie capabilă să-și apere neutralitatea, suveranitatea și viitorul european”
Google ASR în Moldova: date și AI pentru business | Coob Ads
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026
Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Consiliului European, António Costa, despre următorii pași în parcursul european al Republicii Moldova
O femeie de 61 de ani a fost înșelată cu peste 1,7 milioane de lei după ce a vândut casa
Primele 120.000 de doze de vaccin antigripal au fost recepționate de Republica Moldova
Problemele organizatorilor de evenimente culturale, discutate la Ministerul Culturii
Noi reguli pentru activitatea depozitarilor centrali de instrumente financiare, aprobate de Parlament
Experiența Republicii Moldova în consolidarea securității energetice, prezentată la un summit în Ţările de Jos
FOTO // Peste 600 de tineri au descoperit oportunități educaționale și de dezvoltare la Bălți
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău a deservit peste 761 mii de pasageri în septembrie
ARMENPRESS: Armenia creează un grup de lucru în contextul riscului de ciumă din Rusia