ro

 

Economie
13 Noiembrie, 2026 / 16:15
/ 30 Aprilie, 2026

Taxe și accize unificate pe ambele maluri ale Nistrului, aprobate de Parlament

Parlamentul a aprobat astăzi în trei lecturi un proiect de lege care prevede armonizarea treptată a regimului fiscal și vamal pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în raioanele din stânga Nistrului. Măsura vizează eliminarea discrepanțelor fiscale dintre cele două maluri ale Nistrului și instituirea unui sistem unitar de taxare, comunică MOLDPRES.

Proiectul, elaborat de un grup de deputați ai fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, prevede direcționarea veniturilor obținute din taxe și impozite într-un Fond de convergență, destinat dezvoltării economice și sociale.

Potrivit documentului, primele modificări vor viza eliminarea scutirilor fiscale pentru produsele considerate neesențiale, cum ar fi alcoolul. Astfel, pentru aceste produse vor fi aplicate TVA și accize similare celor din restul Republicii Moldova.

De asemenea, sunt eliminate prevederile care permiteau scutiri de TVA pentru livrarea energiei electrice de echilibrare către agenți economici neconectați la sistemul bugetar, precum și pentru importul și livrările de gaze naturale realizate de „Moldova-Gaz” către „Tiraspoltransgaz”. Aceste prevederi vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Documentul abrogă și normele care permiteau regimuri speciale de import-export pentru agenții economici din regiunea transnistreană, cu scopul de a asigura aplicarea uniformă a legislației fiscale pe întreg teritoriul țării.

Autorii proiectului susțin că noile reguli vor contribui la reducerea evaziunii fiscale și la eliminarea dezechilibrelor economice, inclusiv a profiturilor obținute din regimuri fiscale diferențiate.

Pentru lectura a doua, proiectul a fost completat cu un amendament propus de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, care stabilește reguli speciale privind TVA pentru livrările de energie electrică de echilibrare și gaze naturale. Începând cu 1 august 2026, Guvernul va stabili cotele TVA în funcție de rezultatul negocierilor.

Fondul de convergență va fi finanțat dintr-o parte a taxelor și impozitelor colectate de la persoane fizice și juridice din regiunea transnistreană, precum și din contribuții externe. Banii vor fi utilizați pentru modernizarea infrastructurii, dezvoltarea proiectelor și susținerea mediului de afaceri și a populației.

Autoritățile estimează că implementarea măsurilor va aduce venituri suplimentare de aproximativ 3,3 miliarde de lei anual la bugetul de stat.

Totodată, la propunerea Guvernului, documentul include prevederi privind rambursarea TVA pentru agricultori, în limita a 40% din suma deductibilă, conform regulilor stabilite de Ministerul Finanțelor.

Legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Citește și: Scutirile fiscale pentru raioanele de est ale Moldovei vor fi eliminate treptat


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // Primăriile amalgamate voluntar vor putea accesa 3,4 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură în perioada 2027–2028

/ Acum 1 zi

Euro și dolarul, în creștere față de leul moldovenesc

/ Acum 1 zi

Camera de Comerţ şi Industrie împreună cu Ministerul Agriculturii pregătesc un program de susținere a producătorilor autohtoni

/ Acum 2 zile

FOTO // Primul bloc locativ renovat energetic, inaugurat la Chișinău. Pierderile de căldură au fost reduse cu 64%

/ Acum 2 zile

Piața gazelor naturale în ianuarie–septembrie 2026, prezentată într-un raport ANRE

/ Acum 2 zile

Fiscul avertizează asupra unor mesaje false expediate în numele instituției

/ Acum 2 zile

Freelancerii au înregistrat venituri de peste 56 de milioane de lei în luna octombrie

/ Acum 2 zile

BNM și Banca Națională a Belgiei discută cooperarea și integrarea financiară europeană a Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Fiscul va trimite notificări contribuabililor care declară neconcordant veniturile și salariile

/ Acum 2 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor

/ Acum 2 zile

Republica Moldova își va prezenta la COP31 experiența în gestionarea crizei energetice și reformarea sectorului energetic

/ Acum 2 zile

FOTO // O unitate de producere a nutrețurilor pentru animale, deschisă la Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni cu sprijinul Elveției

/ Acum 2 zile

Republica Moldova pregătește următoarele etape ale reformei feroviare cu sprijinul Comunității Transporturilor

/ Acum 2 zile

VIDEO // Oraşul Ungheni are o piață agroalimentară modernă, realizată cu o investiție de peste 18 milioane de lei susţinută de Guvern