FOTO // Conducerea Ministerului Mediului a distribuit invitații pentru campania națională de împădurire din această toamnă
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, împreună cu secretarii de stat și angajații instituției, au distribuit astăzi, în centrul capitalei, invitații pentru campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii, care va începe sâmbătă, 14 noiembrie, în întreaga țară, transmite MOLDPRES.
Acțiunea a avut drept scop încurajarea cetățenilor să participe la plantarea puieților și să se alăture eforturilor de extindere a suprafețelor împădurite. Invitații au fost transmise și reprezentanților Guvernului și ai presei.
Lansarea acțiunilor de plantare va avea loc sâmbătă, la ora 10:00, în satul Pogănești, raionul Hâncești. Acolo urmează să fie plantați plopi pe o suprafață de 40 de hectare, în lunca Prutului.
Potrivit Ministerului Mediului, pregătirile pentru eveniment sunt pe ultima sută de metri. Terenurile au fost pregătite, puieții au fost selectați, iar organizatorii pun la punct ultimele detalii pentru desfășurarea lucrărilor.
În cadrul evenimentului de la Pogănești, participanții sunt îndemnați să aducă haine și încălțăminte curate, aflate în stare bună. Acestea vor fi donate persoanelor care au nevoie de sprijin, acțiunea fiind organizată în parteneriat cu AO „CONCORDIA”.
Invitațiile distribuite trecătorilor au fost realizate în forma unor etichete de haine și conțin semințe de flori. Acestea pot fi păstrate ca semne de carte sau plantate.
Campania #GenerațiaPădurii se va desfășura în mai multe localități din țară, iar cetățenii sunt invitați să participe la acțiunile de plantare.
Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație
Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică
IGSU desfășoară o campanie de informare privind utilizarea în siguranță a surselor de încălzire
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îndeamnă oamenii să se alăture programului de împădurire din această toamnă
Agenția de Mediu avertizează asupra unor mesaje electronice false expediate în numele instituției
VIDEO // Amenajarea zonei cu caldarâm de pe strada 31 August 1989 se apropie de final. Ce intervenții au mai rămas
VIDEO // Unele propuneri din proiectul privind pensiile speciale vor fi modificate. Premierul Vasile Tofan: „Scopul nostru este să păstrăm oamenii în sistem”
VIDEO // Salarii nedeclarate de 91,7 milioane de lei. Administratorul și un angajat al întreprinderii, reținuți într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre reforma salarizării în sectorul bugetar: „Noua lege aduce salarii mai mari și mai multă ordine în domeniu”
Republica Moldova va beneficia de sprijinul experților israelieni pentru evaluarea resurselor de apă subterană
Salariile angajaților din sistemul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027. Victoria Belous: „Este cea mai mare creștere din ultimii ani”
Serviciile digitale cadastrale au fost restabilite
Meteorologii au emis Cod galben de ceață. Vizibilitatea va scădea sub 200 de metri
Incendiu la o fabrică de mezeluri din Brăviceni: acoperișul și panourile solare au fost distruse
DOC // Hotărârea Guvernului privind ratificarea Acordului moldo-ucrainean de cooperare tehnico-militară, publicată în Monitorul Oficial
Doi procurori vor fi audiați în cadrul procesului de evaluare externă. Ședințele vor fi publice
Escrocherii telefonice de peste 700 000 de lei. Trei cazuri noi, raportate de cetățeni
Vremea se răcește brusc. Temperaturile vor scădea cu 10 grade Celsius și mai mult
Benzina coboară sub 29 de lei litrul, iar motorina se ieftinește cu 24 de bani
Includerea Moldovei în programul destinațiilor turistice ale Chinei, discutată de ambasadorul Petru Frunze cu oficialii chinezi
DOC // Străinii din Republica Moldova vor beneficia de cursuri de limba română și sprijin pentru integrare. Modificările legislative, publicate în Monitorul Oficial
Sezonul de vânătoare la iepurele de câmp începe pe 15 noiembrie. Vânătoarea va fi permisă pentru șapte zile
Ion Dosca a cucerit al zecelea titlu mondial la joc de dame. Moldova a obținut șapte medalii la competiția din Turcia
CEC va tipări peste 1 000 de buletine de vot pentru alegerea primarului satului Novosiolovca, raionul Taraclia
FOTO // BNM lansează o monedă jubiliară dedicată Nadiei Comăneci și primei note de 10 din istoria gimnasticii
Atac masiv cu drone ucrainene asupra Rusiei: o rafinărie a fost cuprinsă de flăcări
FOTO // Complexul Sportiv din Telenești a trecut printr-o reconstrucție capitală şi este gata să găzduiască antrenamente și competiții
Apeductul Prut-Fălești va fi finalizat cu o investiție de 63,4 milioane de lei, iar 14 localități vor avea acces la apă potabilă
Un bărbat a fost salvat după ce a căzut într-un spațiu îngust între pereții unei clădiri abandonate din Ocnița
CEC: Astăzi este ultima zi de agitație electorală înaintea alegerilor din UTA Găgăuzia