ro

 

Economie
17 Octombrie, 2026 / 05:14
/ 14 Iulie, 2021

Universitatea Agrară își modernizează laboratoarele cu susţinerea UE

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Universitatea Agrară de Stat din Moldova, prin intermediului proiectului Livada Moldovei, beneficiază de o finanțare în valoare de două milioane de euro. Banii sunt investiți în renovarea și echiparea a trei laboratoare ale instituției, a unei hale de mecanizare, precum și reparația unui amfiteatru, transmite MOLDPRES.

Lucrările sunt realizate în proporție de 60%. Odată cu finalizarea procesului de modernizare, studenții vor dispune de condiții foarte bune de studiu în timpul orelor practice, având acces la o gamă largă de analize și cercetări care vor putea fi efectuate în domeniu.

„Deja au fost dotate Laboratorul de horticultură și cel de analiză a solului cu mobilier și utilajul care a fost solicitat. Mai rămâne să finalizăm reparația aulelor și laboratorul de la Facultatea de Inginerie Agrară și Transport Auto. Practic, dotări de așa nivel, la nivel de facultate, la nivel de universitate au fost cu foarte mulți ani în urmă”, a declarat Gheorghe Nicolaescu, decan al Facultății de Horticultură a Universității Agrare.

În cadrul laboratoarelor modernizate, studenții vor putea efectua cercetări detaliate pentru mai multe produse horticole, cum ar fi fructe, pomușoare, legume, struguri și vin. Va fi posibilă determinarea reziduurilor de pesticide în produsele de origine vegetală, a umidității totale și a materiei uscate în semințe, fructe, legume sau pomușoare, analizarea acidității vinului, a conținutului de zahăr, precum și determinarea conținutului de substanțe fenolice. Toate acestea le vor permite studenților să acumuleze cunoștințe, precum și competențe practice care, în viitor, vor aduce beneficii întregului sector horticol.

„Ceea ce ne dorim noi este să punem umărul la îmbunătățirea calității studiilor în domeniul horticol, astfel încât acestea să corespundă standardelor europene. Astfel, actualii studenți și viitori specialiști vor contribui la crearea unui sector horticol performant, bazat pe inovație”, a declarat Alberto Carlei, șeful oficiului Băncii Europene de Investiții (BEI) la Chișinău.

Până în prezent, în cadrul proiectului Livada Moldovei al Băncii Europene de Investiții, 10 instituții de învățământ care pregătesc specialiști în domeniul horticol au beneficiat de finanțări de circa 11,4 mln de euro.

Proiectul Livada Moldovei este o linie de credit în valoare de 120 de mln de euro, destinată investițiilor pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul horticol. 10% din această sumă, adică 12 mln de euro, sunt prevăzute pentru investiții publice ale Guvernului Republicii Moldova în educație și cercetare pentru dezvoltarea și fortificarea sectorului horticol. Contractul de finanțare dintre BEI și Guvern a fost semnat în iulie 2014, iar proiectul a fost lansat oficial în iulie 2016.

foto: UASM


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Leul moldovenesc se apreciază ușor față de principalele valute de referință

/ Acum 2 zile

Republica Moldova participă pentru prima dată la concursul mondial al somelierilor

/ Acum 2 zile

VIDEO // Centrul Moldexpo îşi propune să devină Moldova Expo Park, un hub regional de business, agrement şi cazare

/ Acum 2 zile

Linia electrică Strășeni–Gutinaș, în centrul discuțiilor dintre ministrul Energiei și noul ambasador al SUA

/ Acum 2 zile

Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii

/ Acum 3 zile

Ministrul Energiei dă asigurări: Stocurile de gaze pentru iarnă sunt constituite, iar compensațiile pentru consumatori vor continua

/ Acum 3 zile

Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice

/ Acum 3 zile

ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane

/ Acum 3 zile

FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni

/ Acum 3 zile

AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială

/ Acum 3 zile

Peste 44.500 de consumatori din Moldova sunt incluși în programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente

/ Acum 3 zile

VIDEO // BERD și UE vor sprijini modernizarea infrastructurii de irigare din Moldova. Eugeniu Osmochescu: „Investițiile vor porni de la necesitățile agricultorilor”

/ Acum 3 zile

O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi

/ Acum 3 zile

Euro și dolarul se apreciază ușor