Seism cu magnitudinea de 6,1 în vestul Turciei. 26 de persoane rănite și mai multe clădiri distruse
Un cutremut cu magnitudinea 6,1 a lovit luni seara provincia Balıkesir din vestul Turciei. În urma seismului 26 de persoane au fost rănite și externate după ce au primit îngrijiri medicale. Cutremutul, produs la ora 22:48, a avut epicentrul în orașul Sındırgı, la o adâncime de aproximativ 10 kilometri, conform Centrului German de Cercetare pentru Geostiințe (GFZ), scrie agenția Anadolu, citată de MOLDPRES.
„Toţi cei 26 de cetăţeni ai noştri care au fost răniţi din cauze secundare, cum ar fi sărituri şi căderi, au fost trataţi în spitalele noastre, iar toţi răniţii au fost externaţi”, a declarat Kemal Memişoğlu, ministrul Sănătăţii.
Guvernatorul orașului Sindirgi, Dogukan Koyuncu, a declarat pentru un reporter al agenției Anadolu că lucrările pe teren sunt în curs de desfășurare.
„În prezent, există distrugeri în mai multe zone. Nu am detectat încă victime; verificăm zona. Nu există încă vești negative din sate. Lucrările noastre pe teren continuă”.
Cutremurul s-a resimțit și în marile orașe din Turcia , inclusiv la Istanbul, unde mai mulți locuitori au ieșit în stradă speriați.
„Până în prezent, nu au fost primite rapoarte privind pagube la Istanbul, iar serviciile noastre își vor continua activitatea pe tot parcursul nopții. Transmitem cele mai bune urări tuturor cetățenilor noștri. Fie ca Dumnezeu să protejeze țara și națiunea noastră de toate dezastrele”, a scris guvernatorul Istanbulului, Davut Gül.
Echipele de intervenție și protecție civilă își continuă verificările în zonele afectate, în timp ce autoritățile rămân în alertă până la finalizarea evaluărilor post-seism.
Norvegia va aloca fonduri suplimentare pentru a ajuta Ucraina să iasă din iarnă
Exerciții ale forțelor nucleare ruse, la o săptămână după exerciţii similare ale NATO
Pregătirile pentru summitul Trump-Putin continuă, susţine Moscova
FOTO // Forțele ruse au atacat o grădiniță la Harkov
China testează cel mai rapid tren de mare viteză din lume. Acesta ajunge la 453 km/h
Europa şi Ucraina pregătesc o propunere în 12 puncte pentru a pune capăt războiului Rusiei
Atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei. Mai multe victime și distrugeri majore în infrastructura energetică
Rusia respinge planul lui Donald Trump privind încetarea focului de-a lungul liniei frontului din Ucraina
Polonia și România au dejucat un complot rus de expediere a unor colete explozive. Opt persoane au fost reţinute
Mihai Popșoi: „Mizăm pe sprijinul Parlamentului European pentru deschiderea celor șase clustere de negociere”
Parteneriat în sprijinul fermierilor: trei instituții își sincronizează programele de finanțare
Ala Nemerenco: „În fiecare oră, un moldovean suferă un AVC. Fiecare minut contează”
Procurorii cer detenție pe viață pentru bărbatul care a violat și a ucis o femeie la Florești
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Noul Guvern va propune un proiect de denunțare a Acordului în baza căruia funcționează Centrul Cultural Rus de la Chișinău”
R. Moldova introduce transportul inteligent: bilete digitale și plăți rapide din aplicaţii
CNA efectuează percheziții la Chișinău și Orhei. Un funcționar al Serviciului Fiscal de Stat, reținut pentru mită
Seism cu magnitudinea de 6,1 în vestul Turciei. 26 de persoane rănite și mai multe clădiri distruse
Premierul desemnat Alexandru Munteanu a anunțat noi candidaturi pentru Guvernul Republicii Moldova. Alexei Buzu va prelua funcția de secretar general al Guvernului
Dorin Junghietu, la București: „Republica Moldova intră în iarnă cu peste 90% din necesarul de gaze asigurat”
DOC // Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a primit gradul special de chestor-șef
Ungaria se opune lansării discuțiilor de aderare cu Ucraina
Aeroportul din Sofia anunţă noi zboruri către Chişinău, Cracovia şi Praga
Circa 2,3 miliarde de lei, acumulate de Fisc la buget săptămâna trecută
DOC // Decretul privind desemnarea lui Alexandru Munteanu în funcția de prim-ministru, publicat în „Monitorul Oficial”
Leul se apreciază față de euro și dolar