Aleksei Navalnîi avertizează Occidentul să nu cadă în capcana lui Putin
Moscova, 20 ian. /MOLDPRES/. Disidentul rus Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, a avertizat Occidentul să nu îi facă nicio concesie preşedintelui Vladimir Putin în conflictul legat de Ucraina, transmite joi dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Occidentul cade mereu în capcanele preşedintelui Rusiei, a scris cel mai cunoscut opozant al acestuia în mai multe scrisori trimise din lagăr revistei Time. Sub titlul "Omul de care se teme Putin", publicaţia trimite chiar de pe coperta ultimului număr la articolul bazat pe corespondenţa respectivă.
"În loc să îi ignore aiurelile, SUA acceptă agenda lui Putin şi se grăbeşte să organizeze întâlniri. Ca un şcolar speriat care este intimidat de unul dintr-o clasă mai mare", a afirmat Navalnîi.
SUA şi NATO acuză Rusia că se pregăteşte de câteva luni să atace Ucraina, ceea ce Moscova dezminte. Deja au avut loc mai multe reuniuni la nivel înalt referitoare la pretenţiile părţii ruse de a primi garanţii de securitate, reaminteşte dpa.
După părerea lui Navalnîi, liderul de la Kremlin se teme mai puţin de apropierea NATO de frontierele Rusiei decât de pierderea puterii. "Pentru a consolida ţara şi elitele, Putin are nevoie de toate aceste măsuri extreme, de toate aceste războaie - reale, virtuale, hibride sau doar confruntări la limita războiului, aşa cum vedem acum", a scris disidentul.
Navalnîi a sugerat că legarea sancţiunilor occidentale de invadarea Ucrainei face parte din strategia lui Putin de evitare a sancţiunilor personale şi că SUA ar trebui să facă presiuni asupra preşedintelui rus din afară, iar susţinătorii săi (ai lui Navalnîi) să facă acelaşi lucru din interior, ceea ce ar putea diviza elitele din jurul Kremlinului.
Aleksei Navalnîi este închis într-un lagăr penitenciar din Pokrov, la aproximativ 100 de km de Moscova. El a fost arestat anul trecut chiar de pe aeroport când s-a întors în Rusia după ce fusese tratat în Germania pentru otrăvirea cu agent neurotoxic Noviciok.
Foto: time.com
Elevii din Ucraina vor avea dreptul la studii în română și în alte limbi ale UE. Rada Supremă a adoptat o lege privind drepturile minorităților naționale
Marta Kos: „Vor adera la UE numai țările care îi vor putea consolida securitatea”
Kremlinul respinge propunerea unui armistițiu de 60 de zile pentru organizarea alegerilor în Ucraina
Americanii Robert Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie
UE adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei
Senatorii americani îi cer lui Trump să revizuiască înțelegerea cu Rusia privind livrările de motorină
Volodimir Zelenski îşi enunţă condiţiile în care va organiza alegeri în Ucraina și va înceta să atace rafinăriile ruse
Donald Trump susţine că Rusia şi Ucraina au încheiat „un armistiţiu energetic”
BTA: Aproape 83 de milioane de euro, planificate pentru tehnologii verzi în întreprinderile mici și mijlocii din Bulgaria
Opt oameni au decedat în urma loviturilor rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei
FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei
Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace
Eurodeputații cer închiderea centrelor culturale rusești din UE
Rusia anunță că suspiciunile privind un caz de ciumă în Irkutsk nu s-au confirmat
România: Dronă din spațiul aerian al Ucrainei, detectată spre frontiera cu România
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la finalul conferinței de la Roma: „M-am convins din nou că R. Moldova are sprijinul necesar în drumul său spre marea familie europeană”
Sportivii moldoveni Andrei Puțuntică și Vladislav Ursu au cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene de tenis de masă
Vreme instabilă în zilele de odihnă. Meteorologii prognozează ploi și ceață slabă
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Trei angajați ai Inspectoratului General de Carabinieri vor participa la misiunea internațională KFOR din Kosovo
Polițiștii din R. Moldova și România își consolidează cooperarea. IGP și Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui au semnat un acord bilateral
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a vizitat Stația electrică Chișinău, aflată în etapa finală de pregătire
MAE condamnă încălcarea repetată a spațiului aerian național: „Aceste incidente constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre”
Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Statului Qatar, în discuții despre investiții și extinderea cooperării economice bilaterale
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică