Cel puțin 23 de civili au fost uciși luni în raiduri ale aviației ruse împotriva orașului sirian Idlib
Londra, 31 mai /MOLDPRES/.Cel puțin 23 de civili și-au pierdut viața și cîteva zeci au fost răniți luni seara, în urma unor intense raiduri aeriene ruse împotriva orașului sirian Idlib (nord-vestul Siriei), controlat de o coaliție de jihadiști și rebeli, a indicat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP, AGERPRES şi MOLDPRES.
Mai multe cartiere ale orașului au fost vizate de numeroase raiduri ale aviației Rusiei, țară aliată regimului sirian condus de Bashar al-Assad pe care îl sprijină în războiul acestuia împotriva rebelilor și jihadiștilor, potrivit OSDO, o organizație neguvernamentală siriană cu sediul la Londra, dar care dispune de o rețea de surse de informare pe întreg teritoriul Siriei.
"Cel puțin 23 de civili au fost uciși și zeci au fost răniți în loviturile aeriene intense efectuate de aviația rusă împotriva mai multor cartiere ale orașului", a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahman, directorul OSDO. Un prim bilanț făcut public luni seara consemna zece civili uciși.
Provincia Idlib, inclusiv centrul său administrativ cu același nume, este aproape în întregime controlată de către "Armata de cucerire", o coaliție compusă în principal din Frontul Al Nosra, ramura siriană a Al Qaida, și alte grupări jihadiste și rebeli islamiști.
Aceste grupări rebele siriene s-au aliat cu Frontul Al Nosra pentru a lupta, pe de o parte, cu regimul de la Damasc și cu jihadiști ai grupării Statul Islamic (SI), pe de alta.
/Editor M.Cucu/
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari
Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit
Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi
Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă
BTA: Bambi, primul pui de alpaca născut în Munții Rodopi, a devenit atracția unei mici grădini zoologice
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi „arhitecturi de securitate” în Europa
Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public
Ministrul Eugeniu Osmochescu, în dialog cu agricultorii: „Subvențiile trebuie să ajungă mai ușor la fermieri și să răspundă nevoilor din teren”
Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică
SFS atenționează că informațiile despre pierderea datelor referitoare la impozitele achitate sunt false
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Republica Moldova va susține candidatura României pentru funcția de Secretar General al Organizației Internaționale a Francofoniei
FOTO // Calea Ferată din Moldova testează o nouă rută feroviară între Strășeni, Chișinău și Sângera
VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță
Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia
Produsele pescărești și de acvacultură vor putea fi urmărite de la captură până la consumatorul final
Iranul amenință cu atacuri asupra bazelor militare americane din Europa, dacă acestea vor fi folosite împotriva Teheranului
Prim-ministrul Vasile Tofan a vizitat o fabrică de materiale din fibră de sticlă din Strășeni, care produce inclusiv pentru Airbus
FOTO // O companie din Moldova a intrat pe piața românească cu vișine conservate în suc propriu
Bundestagul aprobă o reformă a serviciilor secrete: agenții vor putea desfășura operațiuni de sabotaj în străinătate
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
O nouă piață pentru contractarea energiei electrice pe termen mediu și lung a devenit funcțională în Republica Moldova