Dmitri Medvedev a cerut interzicerea revenirii în Rusia a "trădătorilor"
Moscova, 28 dec. /MOLDPRES/. Dmitri Medvedev, fost șef al statului rus, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, a cerut miercuri, 28 decembrie, interzicerea revenirii în Rusia a ''trădătorilor'' care critică din străinătate ''operaţiunea militară specială a Moscovei'' în Ucraina, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.
Medvedev a scris pe contul său de Telegram că ''trădătorii care îşi urăsc atât de mult ţara, care cer înfrângerea şi distrugerea ei, trebuie consideraţi 'hostis publicus', inamici publici''.
Recent, Medvedev care a fost numit ''numărul doi'' în Comisia Militară Industrială a ţării sale, a spus că cei care au fugit din Rusia trebuie catalogaţi drept ''duşmani ai poporului'', chiar dacă nu au pe rol niciun dosar administrativ sau penal pentru declaraţii sau acţiuni împotriva ţării lor de origine.
''Oamenilor ăstora nu ar trebui să li se permită să se întoarcă în Rusia până la sfârşitul zilelor lor", a insistat el. În plus, "trădătorii" nu ar trebui să continue să-şi încaseze salariile în Rusia atunci când lucrează de la distanţă din alte ţări, a adăugat el. "Este imoral atunci când trădătorii care vor ca ţara lor să fie învinsă să îşi câştige banii în Rusia", a spus el. În opinia sa, această situaţie trebuie să se termine "odată pentru totdeauna".
Aidoma unui patriarh iertător, oficialul rus a lăsat uşa deschisă către o posibilă întoarcere a emigranţilor nemulţumiţi de "operaţiunea militară rusă", atât timp cât există "pocăinţă publică şi explicită prealabilă". "Deşi ar fi mai bine să nu se întoarcă" nici ei, a conchis el.
Amenințările lui Medvedev survin în plină dezbatere a unei legi care preconizează creşterea impozitelor pentru cetăţenii ruşi care au părăsit ţara din cauza conflictului cu Ucraina, dar continuă să lucreze de la distanţă.
Elevii din Ucraina vor avea dreptul la studii în română și în alte limbi ale UE. Rada Supremă a adoptat o lege privind drepturile minorităților naționale
Marta Kos: „Vor adera la UE numai țările care îi vor putea consolida securitatea”
Kremlinul respinge propunerea unui armistițiu de 60 de zile pentru organizarea alegerilor în Ucraina
Americanii Robert Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie
UE adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei
Senatorii americani îi cer lui Trump să revizuiască înțelegerea cu Rusia privind livrările de motorină
Volodimir Zelenski îşi enunţă condiţiile în care va organiza alegeri în Ucraina și va înceta să atace rafinăriile ruse
Donald Trump susţine că Rusia şi Ucraina au încheiat „un armistiţiu energetic”
BTA: Aproape 83 de milioane de euro, planificate pentru tehnologii verzi în întreprinderile mici și mijlocii din Bulgaria
Opt oameni au decedat în urma loviturilor rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei
FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei
Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace
Eurodeputații cer închiderea centrelor culturale rusești din UE
Rusia anunță că suspiciunile privind un caz de ciumă în Irkutsk nu s-au confirmat
Rusia a atacat cu rachete Zaporojie și Krivoi Rog: cinci persoane au fost rănite, inclusiv un copil
FOTO // Mitropolitul Basarabiei a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, la o întrevedere cu ambasadoarea UE
România: Dronă din spațiul aerian al Ucrainei, detectată spre frontiera cu România
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la finalul conferinței de la Roma: „M-am convins din nou că R. Moldova are sprijinul necesar în drumul său spre marea familie europeană”
Sportivii moldoveni Andrei Puțuntică și Vladislav Ursu au cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene de tenis de masă
Vreme instabilă în zilele de odihnă. Meteorologii prognozează ploi și ceață slabă
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Trei angajați ai Inspectoratului General de Carabinieri vor participa la misiunea internațională KFOR din Kosovo
Polițiștii din R. Moldova și România își consolidează cooperarea. IGP și Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui au semnat un acord bilateral
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a vizitat Stația electrică Chișinău, aflată în etapa finală de pregătire
MAE condamnă încălcarea repetată a spațiului aerian național: „Aceste incidente constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre”
Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Statului Qatar, în discuții despre investiții și extinderea cooperării economice bilaterale
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole