ro
Externe
06 Iunie, 2025 / 00:41
/ 10 Octombrie, 2015

Gazprom va relua livrările de gaze naturale către Ucraina

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Moscova, 10 oct. /MOLDPRES/.Grupul rus Gazprom va relua pe data de 12 octombrie, livrările de gaze naturale spre Ucraina. Acest lucru se va întîmpla după ce Ucraina va plăti în avans sumele datorate pentru cantitatea de gaze naturale pentru întreaga lună, informează Reuters, citată de AGERPRES şi MOLDPRES

“Am ajuns la un acord cu compania ucraineană Naftogaz, potrivit căreia plata, în avans, pentru gazele livrate în luna octombrie va fi făcută astăzi, vineri, 9 octombrie. După efectuarea transferului, în data de 12 octombrie la ora 10,00, Gazprom va relua livrările de gaze spre Ucraina", a declarat Alexei Miller, directorul general de la Gazprom.

Separat, compania ucraineană de stat Naftogaz a informat că în luna octombrie intenționează să cumpere două miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia adăugînd că a transferat în avans banii pentru această cantitate către Gazprom.

În luna iulie a acestui an, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale spre Ucraina după ce Kievul nu a putut să plătească în avans fondurile necesare pentru achizițiile de gaze. Luna trecută, după mai multe luni de negocieri, cele două părți au ajuns la o soluție de compromis cu privire la așa-numitul "pachet de iarnă" care să permită aprovizionarea cu gaze naturale rusești a Ucrainei, în perioada octombrie-martie.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

 

/Editor M.Cucu/