ro

 

Externe
14 Noiembrie, 2026 / 18:00
/ 10 Septembrie, 2022

În zona Asia-Pacific au fost puse bazele unei alianțe cu 13 țări

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Washington, 10 sep. /MOLDPRES/. Washingtonul a pus vineri, 9 septembrie, la Los Angeles, bazele unei alianţe cu 13 ţări din zona Asia-Pacific, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.

După două zile de negocieri, ţările noului Cadru Economic Indo-Pacific pentru Prosperitate (IPEF), o iniţiativă lansată în mai de către preşedintele american Joe Biden, au aprobat o declaraţie comună de angajament pentru a se angaja să coopereze în patru domenii: comerţul (economia digitală în special), lanţurile de aprovizionare (afectate de pandemie), energia verde şi lupta împotriva corupţiei.

Obiectivul principal al Acordului este „crearea locurilor de muncă atât în Statele Unite, cât şi în celelalte ţări ale IPEF”, a spus secretarul american pentru comerţ, Gina Raimondo, la încheierea acestei prime întâlniri fizice dintre cei 14 membri ai alianţei. Documentul adoptat constituie „o foaie de parcurs pentru viitoare discuţii”, a adăugat ea, salutând "consensul" dintre ţările membre.

Există și o excepție. India a refuzat să se angajeze în dosarele comerţ şi astfel exclude orice reduceri de tarife sau facilitarea accesului pe piaţa americană. După retragerea Statelor Unite din TPP, care a fost încheiat în cele din urmă fără Washington în 2018, preşedintele Biden exclude un acord major de liber schimb, în pofida aspiraţiilor mai multor puteri asiatice: opinia publică americană îl vede ca pe o ameninţare pentru locurile de muncă din Statele Unite.

Chiar dacă IPEF este la început de cale, cercurile de afaceri americane par să susţină acest nou tratat. Structurat în jurul Statelor Unite, IPEF reuneşte Australia, Brunei, Insulele Fiji, India, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaiezia, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore, Thailanda şi Vietnam.

Foto: cfr.org


 
 


 
/ Acum 20 ore

Victorie mare pentru „tricolori” în Liga Națiunilor: Moldova a învins Kazahstanul la Chișinău și își consolidază prima șansă la locul secund în grupă

/ Acum 20 ore

Înregistrarea pentru compensații oferă cetățenilor posibilitatea de a beneficia de programele de finanțare în domeniul eficienței energetice

/ Acum 20 ore

Reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei vor fi observatori la alegerile din UTA Găgăuzia. Igor Grosu: „Ne dorim ca acest scrutin să fie unul liber, corect și transparent”

/ Acum 21 ore

Vremea se răcește în weekend: minime de până la -5 grade Celsius și intensificări ale vântului

/ Acum 21 ore

„Totul este pregătit”: 40 de hectare de plop vor fi plantate sâmbătă la Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder invită cetățenii la campania de împădurire

/ Acum 21 ore

Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent

/ Acum 22 ore

Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 22 ore

Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public

/ Acum 23 ore

Ministrul Eugeniu Osmochescu, în dialog cu agricultorii: „Subvențiile trebuie să ajungă mai ușor la fermieri și să răspundă nevoilor din teren”

/ Acum 23 ore

Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică

Vezi mai multe