Liderul Franței i-a cerut lui Putin retragerea armelor grele şi uşoare de la Zaporojie
Paris, 11 sep. /MOLDPRES/. Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a declarat omologului său rus Vladimir Putin că "ocupaţia rusă se află la originea riscurilor" la care este expusă centrala nucleară ucraineană Zaporojie şi i-a cerut să retragă "armele grele şi uşoare", a anunţat palatul Elysee, transmite AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Macron "va rămâne în contact" cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, precum şi cu directorul general al AIEA, Rafael Grossi, "şi va rediscuta" cu Putin "în zilele următoare pentru găsirea unui acord care să garanteze securitatea centralei", a adăugat preşedinţia franceză într-un comunicat.
El a condamnat de asemenea "continuare operaţiunilor militare ruse din Ucraina şi a reamintit cerinţa ca acestea să înceteze cât mai curând, să se lanseze negocieri şi să fie restabilite suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei", conform aceluiaşi comunicat.
Foto: pravda.com.ua
Bulgaria și România propun un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră
Europenii și americanii și-au reafirmat la Abu Dhabi angajamentul pentru o securitate europeană puternică
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari
Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit
Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi
Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă
BTA: Bambi, primul pui de alpaca născut în Munții Rodopi, a devenit atracția unei mici grădini zoologice
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Operațiunea „Pietonul”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere pe întreg teritoriul țării
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 1,61% până la ora 09:00
Peste 2 800 de alegători au votat în UTA Găgăuzia până la ora 09:00. Scrutinul se desfășoară fără incidente
Alertă falsă de incendiu la Aeroportul Chișinău. Activitatea aerogării se desfășoară în regim normal
Alegeri repetate pentru funcția de primar în satul Novosiolovca, raionul Taraclia. Secția de votare și-a început activitatea
Cetățenii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară și a Guvernatorului regiunii
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce traversa strada regulamentar
VIDEO // Peste 2 000 de persoane au participat la campania de împădurire din localitatea Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder: „Transformăm acțiunea de plantare într-o responsabilitate națională”
BTA: Biblioteca Națională a Bulgariei va premia, pe 10 decembrie, toți donatorii campaniei dedicate marcării a 150 de ani de la fondare
Accident grav la Florești. Un motociclist a murit la spital după ce s-a izbit de un copac
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”
Generația Pădurii 2026: 33 mii de puieți de plop, plantați pe o suprafață de 40 de hectare
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la Summitul Francofoniei din Phnom Penh
Un angajat al poliției a fost rănit în timpul unei vânători în zona Criuleni-Dubăsari
FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune
Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”