Medicii germani recomandă introducerea siestei pe perioada verii, după modelul consacrat în sudul Europei
Berlin, 18 iul. /MOLDPRES/. În lunile de vară, pentru a se adapta temperaturilor ridicate, Germania ar trebui să introducă obiceiuri deja consacrate în sudul Europei, precum siesta, a cerut marţi preşedintele Federaţiei Medicilor din Serviciul de Sănătate Publică din Germania (BVA-GD), Johannes Niessen, comunică MOLDPRES cu referire la EFE și Agerpres.
"Ar trebui să ne uităm atent la ţările din sud în ceea ce priveşte relaţia dintre caniculă şi locul de muncă: să ne trezim devreme, să lucrăm productiv dimineaţa şi să tragem un pui de somn la prânz este un concept pe care ar trebui să îl introducem în lunile de vară", a apreciat Niessen.
Preşedintele federaţiei germane a medicilor a declarat pentru grupul mass-media RedaktionsNetzwerk Deutschland (RND) că, "la căldură mare, oamenii nu sunt la fel de productivi. Faptul că oamenii dorm prost atunci când în timpul nopţii este prea cald duce la probleme suplimentare de concentrare".
Neissen a adăugat că "sarcinile complexe de lucru ar trebui, prin urmare, mutate la prima oră a dimineţii. În plus, sunt necesare mai multe ventilatoare şi îmbrăcăminte mai uşoară, chiar dacă este în vigoare un cod vestimentar la locul de muncă ce nu permite în principiu acest lucru".
Preşedintele BVA-GD a declarat totodată că este foarte important ca oamenii să se hidrateze mai bine şi să aibă o alimentaţie mai uşoară şi cu porţii mici. Neissen spune chiar că o altă posibilitate este ca angajaţii aflaţi în telemuncă să se răcorească făcând o baie la picioare în apă rece într-un lighean amplasat sub birou.
Recomandările vin într-o perioadă cu temperaturi ridicate în Germania, dar care nu ajung nici pe departe la cele cu care se confruntă sudul Europei, unde multe oraşe se află sub cod roşu de caniculă, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius. Serviciul meteorologic german a prognozat pentru această săptămână maxime de 24 de grade Celsius în nordul ţării şi de 28 de grade Celsius în sud.
Europenii și americanii și-au reafirmat la Abu Dhabi angajamentul pentru o securitate europeană puternică
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari
Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit
Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi
Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă
BTA: Bambi, primul pui de alpaca născut în Munții Rodopi, a devenit atracția unei mici grădini zoologice
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale
VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA
România își reafirmă sprijinul pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă
Buneii pot beneficia de concediu pentru îngrijirea nepoților și de indemnizație până la vârsta de 3 ani. CNAS anunță condițiile de acordare a prestației sociale
CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna noiembrie
Reguli noi pentru amplasarea centralelor fotovoltaice și instalațiilor eoliene: modificările efectuate de Ministerul Energiei
UE a stabilit componența echipei care va reprezenta Europa la negocierile privind Ucraina
Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor
Victorie mare pentru „tricolori” în Liga Națiunilor: Moldova a învins Kazahstanul la Chișinău și își consolidază prima șansă la locul secund în grupă