Metropola americană New York apelează la capre pentru a curăţa buruienile din parcuri
New York, 9 iul. /MOLDPRES/. Caprele Charlie, Cowgirl, Mallomar şi Chico au ca misiune vara aceasta să mănânce buruienile care cresc pe stâncile secţiunii Forever Wild, o zonă naturală protejată şi un sanctuar de păsări din Riverside Park, aflat pe malul râului Hudson în Upper West Side din Manhattan, comunică EFE, preluată de Agerpres și MOLDPRES.
Prezentarea acestor ierbivore cu rol de motocoase a avut loc vineri, la festivalul Goatham, care s-a desfăşurat în parcul care urmează să fie curăţat.
Participanţii le-au tratat pe rumegătoare ca pe adevărate staruri rock, făcând selfie-uri cu caprele şi încercând să se apropie cât mai mult de animale.
Marcus Caceres, unul dintre organizatorii evenimentului care lucrează pentru conservarea acestui parc, a declarat pentru EFE că scopul este ca aceste capre să mănânce speciile invazive care cresc în acea zonă în următoarele două luni şi jumătate.
"Ne este foarte greu să lucrăm în acel spaţiu pentru că este foarte accidentat, sunt mulţi copaci doborâţi, iederă otrăvitoare şi o mulţime de obstacole, ceea ce face foarte greu pentru personalul nostru să lucreze acolo (...) Am improvizat şi ne-am gândit să obţinem un ajutor suplimentar, de aceea am decis să aducem caprele să ne asiste", a explicat el.
Caceres a subliniat că aceasta este totodată o modalitate foarte ecologică de curăţare a zonei, deoarece este evitată utilizarea pesticidelor, plus că animalele sunt şi foarte prietenoase.
"Caprele sunt foarte sociabile. Ne este chiar greu să le convingem să mănânce, pentru că preferă să interacţioneze cu cei care trec pe acolo'', declară Caceres.
Cât despre popularitatea de care se bucură caprele în New York, Caceres susţine că animalele au un "fun club".
"(Capra) Mallomar este cu noi de trei sezoane. Şi face o treabă fantastică. Dar, în general, toate (caprele) sunt foarte prietenoase şi drăguţe. Şi fiecare dintre ele are personalitatea sa", a continuat Caceres.
El a explicat că cele patru capre care au drept misiune curăţarea acestei părţi a New York-ului fac parte din Green Goat, organizaţie care oferă o nouă şansă caprelor şi oilor care au fost abandonate ori "s-au pensionat".
De asemenea, el a remarcat că aceste animale sunt folosite pentru a mânca tot felul de plante invazive în diferite parcuri din New York, precum Prospect Park, din Brooklyn, şi Governors Island, situat pe această insulă la sud de Manhattan.
Un medicament oral împotriva căderii părului a demonstrat rezultate pozitive într-un studiu avansat
Teheranul și Washingtonul continuă negocierile „fără întrerupere”, afirmă ministrul iranian de externe
Donald Trump anunţă că vrea ca Ucraina să încheie un acord cu Rusia
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlamentul de la București
Luna se micșorează în urma răcirii interiorului său
Parlamentul României votează astăzi pentru Guvernul propus de Luca Niculescu
Provincia Alberta respinge referendumul privind secesiunea şi alege să rămână parte a Canadei
Zelenski: 28 de substații și alte obiective energetice, avariate în urma atacurilor rusești
ARMENPRESS: Armenia preia președinția COP17 pentru un mandat de doi ani
Premierul francez cere instituirea unor restricţii parţiale de circulaţie în urma revoltelor din weekend şi nu exclude decretarea stării de urgenţă
Rusia a lansat 16 rachete balistice și peste 200 de drone asupra Ucrainei. Peste 550.000 de familii au rămas fără energie electrică
Președintele rus propune un summit cu Donald Trump şi Xi Jinping pentru a discuta un acord privind Ucraina
Emmanuel Macron promite o reacție fermă în urma violențelor care au afectat mai multe orașe din Franța
BTA: Patriarhul Bulgariei, Daniil, și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu fac apel la unitatea Bisericii și la pacea în lume
Accesul în anumite locuri publice din Chișinău va fi restricționat pe 27 octombrie, în contextul vizitei premierului României
Republica Moldova și Ucraina accelerează proiectul liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, pentru a spori schimburile de energie între cele două țări
Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova va rămâne un vecin și un partener de încredere al Ucrainei"
Peste 258.000 de buletine de vot, tipărite pentru alegerile din Găgăuzia
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
FOTO // Un nou spațiu comunitar, amenajat la Bălți cu sprijin financiar din România
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi
Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului
Republica Moldova a acoperit integral consumul de energie electrică în perioada 19–25 octombrie
Premierul României, Luca Niculescu, vine marți la Chișinău. Programul întrevederilor
VIDEO // Un cetățean ucrainean a traversat ilegal frontiera cu Republica Moldova cu o motoparapantă și a cerut azil
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
O femeie din Briceni a pierdut peste 70.000 de lei într-o escrocherie telefonică
O motoparapantă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Cazul este investigat de instituțiile statului
Instituțiile de protecție socială au primit echipamente IT de peste trei milioane de lei, oferite cu sprijinul SUA și UNICEF