ro

 

Externe
13 Noiembrie, 2026 / 18:42
/ 17 Octombrie, 2020

Nouă persoane au fost arestate după asasinarea unui profesor francez

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Paris, 17 oct. /MOLDPRES/. Alte cinci noi persoane au fost arestate în noaptea de vineri spre sâmbătă după decapitarea unui profesor de istorie în apropierea unui colegiu dintr-o suburbie vestică a Parisului, ridicând la nouă numărul persoanelor reținute în acest dosar, informează AFP, citând o sursă judiciară, transmit AGERPRES și MOLDPRES.

Printre cele cinci persoane figurează doi părinți ai unui elev de la colegiul din Conflans-Sainte-Honorine, unde lucra victima. Aceste persoane avuseseră un diferend cu profesorul în legătură cu caricaturile profetului Mahomed pe care acesta le arătase în clasă.

Trei persoane din anturajul nefamilial al asasinului au fost de asemenea reținute.

Alte patru persoane, între care un minor, care fac parte din anturajul familiei suspectului, fuseseră arestate anterior la Evreux (nord-vest).

Identitatea atacatorului, asupra căruia s-a găsit un act de identitate, a fost confirmată de anchetatori, potrivit sursei judiciare. Acesta ar fi un cecen rus de 18 ani, născut la Moscova.

El era cunoscut pentru antecedente de drept comun, dar dispunea de un cazier curat şi nu era cunoscut ca extremist. 

Sursă foto: actu.fr


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit

/ Acum 3 zile

Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi

/ Acum 4 zile

Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă

/ Acum 4 zile

BTA: Bambi, primul pui de alpaca născut în Munții Rodopi, a devenit atracția unei mici grădini zoologice

/ Acum 4 zile

Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

/ Acum 5 zile

Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”

/ Acum 5 zile

Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă

/ Acum 5 zile

Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei

/ Acum 5 zile

Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia

/ Acum 5 zile

Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați

/ Acum 6 zile

Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins

/ Acum 6 zile

Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri

/ Acum 6 zile

UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi „arhitecturi de securitate” în Europa

/ Acum 6 zile

Valuri de rachete balistice rusești au lovit Kievul: Podul de Nord a fost avariat, iar cinci persoane au fost rănite, printre care un copil