
Majoritatea ucrainenilor sunt în favoarea încetării focului, însă doar cu garanții de securitate
O majoritate largă dintre ucraineni sunt în favoarea unei încetări a focului, însă doar dacă pot fi oferite garanții de securitate clare, reiese dintr-un recent sondaj, conform dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Din cei 1.600 de ucraineni intervievați, 75% consideră garanții de securitate din partea Europei și a Statelor Unite drept o precondiție pentru încetarea ostilităților, a indicat Rating Group din Ucraina.
Potrivit sondajului, 82% dintre respondenți consideră negocierile ca fiind o cale realistă spre încetarea războiului. Dintre aceștia, 62% sunt favorabili implicării altor țări pentru a ajuta la medierea unui compromis, în timp ce 20% sprijină purtarea de negocieri directe cu Moscova.
Dintre intervievați, 59% s-au pronunțat pentru încetarea luptelor și căutarea unui compromis, iar 20% au dorit ca războiul să continue până la recuperarea totală a regiunii Donbas și a Peninsulei Crimeea, și doar 13% până la revenirea la linia de demarcație de dinainte de 23 februarie 2022, ceea ce ar exclude Crimeea și Donbas.
Rating Group a efectuat sondajul pe 1.600 de persoane în Ucraina, între 21 și 23 august.
Azerbaidjanul și Armenia nu au semnat încă un tratat de pace. Aliev: „Problema este în Constituția Armeniei”
Donald Trump anunță că este pregătit să impună noi sancţiuni economice împotriva Rusiei
Bulgaria a raportat focare de gripă aviară H5N1 la trei ferme din sudul ţării
Guvernul de la Kiev permite bărbaților cu vârste între 18 și 22 de ani să părăsească țara
Ucraina a lovit cu drone zece rafinării din Rusia, scoțând din funcțiune circa 17% din capacități
Nicușor Dan: „Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate”
Donald Trump dă asigurări că SUA vor sprijini securitatea Ucrainei
Der Spiegel: Ursula von der Leyen ar putea deveni prima femeie-președinte al Germaniei
Atac israelian asupra unui spital din Gaza. Mai multe persoane au fost ucise, inclusiv patru jurnalişti
Noi rețineri într-un dosar de migrație ilegală. Trei tineri plasați în arest preventiv
Ce beneficii oferă Programul „Europa Creativă” pentru artiștii din Republica Moldova. Precizările Ministerului Culturii
Doi bărbați au murit într-un accident rutier la intrarea în satul Cosăuți
Alegeri parlamentare 2025
CEC atenționează alegătorii: mai sunt trei zile pentru declararea locului de ședere
Director de companie, condamnat pentru contrabandă cu echipamente Bitcoin
Directorul Spitalului Clinic Bălți, arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de corupție
Serviciul Vamal a colectat peste 3,5 miliarde lei la bugetul de stat în luna august
Locuitorii din raioanele Ungheni și Cantemir vor beneficia de consultații medicale gratuite
Zelenski anunță arestarea unui suspect în cazul uciderii fostului președinte al Parlamentului, Andrii Parubîi
Majoritatea ucrainenilor sunt în favoarea încetării focului, însă doar cu garanții de securitate
Europa elaborează planuri „precise” de trimitere de trupe în Ucraina ca garanții de securitate
VIDEO // Premierul Dorin Recean de 1 septembrie: „Vă doresc tuturor un an școlar extraordinar”
Începutul anului școlar 2025–2026, marcat de investiții în educație, valori și unitate
METEO // Prima zi de toamnă vine cu ploi slabe și temperaturi generoase
FOTO // Imagini inedite de la prima ediție a sărbătorii Limba Noastră cea Română
Prim-ministrul Dorin Recean, la Expoziția Mondială de la Osaka, Japonia: „Moldova este pregătită să devină o platformă de încredere pentru investitorii japonezi”