ro

 

Externe
23 Octombrie, 2026 / 09:13
/ 27 Aprilie, 2022

ONU depune eforturi uriașe pentru a readuce Rusia la negocieri

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

New York, 27 apr. /MOLDPRES/. În cadrul întrevederii de la Moscova care a avut loc marți, 26 aprilie,  preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a spus şefului ONU, Antonio Guterres, că încă crede într-un rezultat pozitiv al negocierilor cu Ucraina, în pofida continuării luptelor dintre cele două ţări, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

"Cu toate acestea, negocierile continuă. Sper că vom ajunge la un rezultat pozitiv", a declarat Putin în cursul întâlnirii de la Kremlin cu Guterres.

Șeful statului rus a afirmat că negocierile dintre Moscova şi Kiev de la Istanbul de la sfârşitul lunii martie au permis "un progres serios, deoarece colegii noştri ucraineni nu au legat cerinţele de securitate, ale securităţii internaţionale a Ucrainei, de o anumită înţelegere a graniţelor recunoscute internaţional ale Ucrainei".

Kievul a propus un acord internaţional prin care să se stabilească ţări garante ale securităţii sale.

Ucraina era pe cale să accepte un statut "non-nuclear" şi neutru, ar renunţa la aderarea la NATO, la autorizarea bazelor militare străine pe teritoriul său şi la excluderea  pentru o vreme de la negocieri chestiunile legate de Crimeea anexată şi teritoriile separatiste din Donbas.

După aceste negocieri, Moscova a retras trupele din nordul Ucrainei.

Negocierile au fost însă încetinite mult de descoperirea a numeroase cadavre în zonele ucrainene ocupate de armata rusă înainte de retragerea acesteia, în special în oraşul Bucea de lângă Kiev. Ucraina acuză Moscova că a ucis civili, ceea ce Kremlinul neagă ferm.

Putin, în cel mai cinic mod, a susţinut că armata rusă nu are "nicio legătură" cu "provocarea" de la Bucea.

La această întrevedere, Antonio Guterres şi-a reiterat apelul la o colaborare între ONU şi Moscova pentru a crea coridoare umanitare şi a veni în ajutorul civililor din Ucraina.

Ulterior, ONU a emis un comunicat, prin care a anunțat că Vladimir Putin a acceptat "în principiu" implicarea Naţiunilor Unite şi a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în evacuarea celor aflaţi în complexul industrial Azovstal, în portul ucrainean asediat Mariupol.

S-a convenit ca discuţiile să continuă între Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al ONU şi Ministerul rus al Apărării.

Foto: chinadaily.com.cn


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Emmanuel Macron promite o reacție fermă în urma violențelor care au afectat mai multe orașe din Franța

/ Acum 4 zile

BTA: Patriarhul Bulgariei, Daniil, și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu fac apel la unitatea Bisericii și la pacea în lume

/ Acum 4 zile

BTA: Consiliul Economic și Social al Bulgariei se opune reducerilor propuse ale bugetului UE

/ Acum 4 zile

Proteste de amploare în Franța împotriva scumpirilor: circa 800.000 de participanți și peste 1.200 de arestări

/ Acum 4 zile

Două drone aeriene doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre

/ Acum 4 zile

Incident grav la o bază militară din Canada: mai mulți morți și răniți, după izbucnirea unui incendiu

/ Acum 5 zile

Rusia a atacat cu rachete Zaporojie și Krivoi Rog: cinci persoane au fost rănite, inclusiv un copil

/ Acum 5 zile

România: Dronă din spațiul aerian al Ucrainei, detectată spre frontiera cu România

/ Acum 6 zile

ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO

/ Acum 6 zile

Ucraina a dezvoltat o dronă capabilă să evacueze militari răniți din cele mai periculoase zone ale frontului

/ Acum 6 zile

UE promite să continue sprijinul militar și financiar pentru Ucraina și pregătește un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

/ Acum 6 zile

Ucraina a rămas fără rachete americane Patriot

/ Acum 6 zile

VIDEO // FAO avertizează că 645 de milioane de oameni se confruntă cu foametea și cere extinderea accesului la inovații agricole

/ Acum 6 zile

VIDEO // Tesla a prezentat un prototip al sportcarului Roadster care poate executa rotații în aer