Protestele antiguvernamentale continuă în Habarovsk
Moscova, 9 aug. /MOLDPRES/. Protestele din oraşul Habarovsk nu dau semne să slăbească după cinci săptămâni, mii de persoane continuând să participe la ele, transmite duminică AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
Potrivit autorităţilor, aproximativ 3.000 de manifestanţi au mărşăluit sâmbătă prin centrul oraşului Habarovsk, purtând pancarte şi steaguri.
Protestele au fost organizate, iniţial, pentru a cere eliberarea fostului guvernator regional Serghei Furgal, aflat în arest la Moscova. Cu timpul, manifestaţiile au început să se transforme în mitinguri de protest faţă de abuzurile Moscovei şi cer acum preşedintelui Vladimir Putin să renunţe la putere, unul dintre puţinele exemple de proteste anti-Putin în cei 20 de ani de când acesta conduce Rusia.
Furgal a fost arestat şi îndepărtat din funcţie pentru că ar fi ordonat două omoruri în urmă cu aproximativ 15 ani. Susţinătorii săi au denunţat motivaţia politică a acuzaţiilor la adresa lui Furgal.
Până în prezent au avut loc puţine arestări în timpul protestelor de masă autorizate, desfăşurate la mii de kilometri de Moscova.
Observatorii sunt de părere că autorităţile de la Moscova nu doresc să utilizeze forţa pentru a domoli acest val de proteste deoarece se tem că aceasta ar putea provoca proteste în alte regiuni ale Federaţiei Ruse.
Europenii și americanii și-au reafirmat la Abu Dhabi angajamentul pentru o securitate europeană puternică
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari
Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit
Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi
Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă
BTA: Bambi, primul pui de alpaca născut în Munții Rodopi, a devenit atracția unei mici grădini zoologice
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale
VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA
România își reafirmă sprijinul pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă
Buneii pot beneficia de concediu pentru îngrijirea nepoților și de indemnizație până la vârsta de 3 ani. CNAS anunță condițiile de acordare a prestației sociale
CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna noiembrie
Reguli noi pentru amplasarea centralelor fotovoltaice și instalațiilor eoliene: modificările efectuate de Ministerul Energiei
UE a stabilit componența echipei care va reprezenta Europa la negocierile privind Ucraina
Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor
Victorie mare pentru „tricolori” în Liga Națiunilor: Moldova a învins Kazahstanul la Chișinău și își consolidază prima șansă la locul secund în grupă
Înregistrarea pentru compensații oferă cetățenilor posibilitatea de a beneficia de programele de finanțare în domeniul eficienței energetice