Reprezentanta Statelor Unite a câştigat concursul Miss Univers
New Orleans, 15 ian. /MOLDPRES/. Reprezentanta Statelor Unite, R'Bonney Gabriel, a fost desemnată câştigătoarea celei de-a 71-a ediţii a concursului de frumuseţe Miss Univers, care a avut loc sâmbătă seară în SUA, informează CNN, citat de Agerpres și MOLDPRES.
R'Bonney Gabriel, devenită în 2022 prima femeie filipinezo-americană care a câştigat titlul de Miss Statele Unite, le-a depăşit în finala de sâmbătă seară pe Amanda Dudamel, din Venezuela, şi Andreina Martinez, din Republica Dominicană.
Concursul Miss Univers din acest an a fost organizat în oraşul New Orleans din statul american Louisiana şi a inclus 84 de concurente din lumea întreagă. România nu a fost reprezentată la acest concurs.
Sâmbătă a fost ultima zi a competiţiei, ce a constat în mai multe runde eliminatorii, organizate până la desemnarea ultimelor două finaliste.
Atunci când R'Bonney Gabriel s-a calificat printre ultimele cinci finaliste, juriul i-a adresat următoarea întrebare: "Concursul Miss Univers a adoptat recent o modificare de incluziune, pentru a le permite mamelor şi femeilor căsătorite să concureze în acest an. Ce altă modificare aţi dori să vedeţi şi de ce?".
Concurenta americană a răspuns că şi-ar dori ca organizatorii să ridice vârsta limită de participare a concurentelor.
"Mi-ar plăcea să văd o creştere a vârstei de participare, pentru că eu am deja 28 de ani. Şi aceasta este limita maximă de participare. Şi cred că ar fi ceva frumos. Citatul meu preferat este: 'Dacă nu acum, atunci când?'. Pentru că, în calitatea mea de femeie, cred că vârsta nu ne defineşte. Nu este mâine, nu este ieri - este ceva care ţine de acum. Acum este momentul", a declarat ea.
Născută în oraşul Houston, R'Bonney Gabriel este model, designer de modă şi instructor de croitorie. În activitatea sa, ea prioritizează protejarea mediului înconjurător.
În 2022, concursul Miss Univers, organizat în Israel, a fost câştigat de reprezentanta Indiei, Harnaaz Sandhu.
Europenii și americanii și-au reafirmat la Abu Dhabi angajamentul pentru o securitate europeană puternică
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari
Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit
Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi
Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă
BTA: Bambi, primul pui de alpaca născut în Munții Rodopi, a devenit atracția unei mici grădini zoologice
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”
Generația Pădurii 2026: 33 mii de puieți de plop, plantați pe o suprafață de 40 de hectare
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la Summitul Francofoniei din Phnom Penh
Un angajat al poliției a fost rănit în timpul unei vânători în zona Criuleni-Dubăsari
FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune
Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale
VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA
România își reafirmă sprijinul pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă