ro

 

Externe
04 Noiembrie, 2026 / 10:52
/ Acum 1 oră

Rusia a lovit centrale electrice în regiunile ucrainene Kiev şi Jitomir

Rusia a lovit două centrale electrice în regiunile ucrainene Kiev şi Jitomir, a anunţat miercuri Ministerul rus al Apărării pe Telegram, continuând seria de atacuri aproape zilnice asupra infrastructurii energetice a ţării vecine, pe fondul scăderii temperaturilor, transmite Reuters, preluat de news.ro și MOLDPRES.

Atacurile – care au vizat, de asemenea, o navă de mărfuri pe mare, în apropiere de Odesa – survin după bombardamentele de marţi, efectuate cu rachete şi drone, care au lăsat fără energie electrică porţiuni întinse din Ucraina, cu o săptămână înainte de reluarea preconizată a discuţiilor de pace mediate de SUA.

În alte zone ale Ucrainei, Rusia a lovit regiunile Poltava, Dnipro, Kirovohrad şi Rivne, precum şi capitala Kiev, au transmis Serviciul de Urgenţă al Ucrainei şi oficiali locali prin intermediul aceleiaşi aplicaţii de mesagerie.

În Crimeea, aflată sub control rusesc, au fost dispuse întreruperi de energie electrică în urma unui incident produs în afara regiunii, a declarat un oficial instalat de Moscova.

Totodată, un atac cu dronă în apropierea oraşului Krasnodar – situat în sudul Rusiei, lângă Crimeea – a provocat un incendiu la un centru logistic al retailerului rus Ozon.

Cauza incidentului din peninsula anexată de Rusia de la Ucraina în 2014 nu a fost stabilită imediat. Părţile implicate în conflict neagă faptul că ar viza în mod deliberat civili în războiul declanşat de invazia rusă în Ucraina, în 2022.

Luna trecută, un consilier de la Kremlin a afirmat că atitudinea Moscovei faţă de discuţiile de pace tripartite – la care ar participa Ucraina şi Statele Unite – va depinde, parţial, de faptul dacă Ucraina va lansa sau nu un atac de amploare de Ziua Unităţii Naţionale a Rusiei, sărbătoare marcată pe 4 noiembrie.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Criză politică în Polonia, după ce a fost demis preşedintele Curţii Constituţionale

/ Acum 4 zile

Ucraina va construi la Kiev 21 de poduri

/ Acum 4 zile

Guvernatoarea statului New Jersey vrea să împiedice descărcarea unor nave cu motorină rusească în porturile americane

/ Acum 4 zile

ARMENPRESS: Armenia și UE au discutat despre progresele în procesul de liberalizare a vizelor

/ Acum 5 zile

Au fost publicate rezultatele finale ale alegerilor din Israel: Partidul lui Netanyahu pierde teren, iar formarea guvernului devine o provocare

/ Acum 5 zile

Cel puțin 13 persoane au murit în urma unui atac rusesc asupra unei gări din Dnipro

/ Acum 6 zile

UE și Canada pledează pentru o asociere tot mai strânsă, dar renunță la ideea de „membru asociat”

/ Acum 6 zile

Estonia va construi aproximativ 150 de buncăre la granița cu Rusia, inclusiv pe terenuri private

/ Acum 6 zile

Bilanţul coliziunii trenurilor de mare viteză din Spania creşte la 64 de morţi şi 179 de răniţi

/ Acum 6 zile

Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare

/ Acum 6 zile

Eurovision 2027 va avea 36 de țări participante. Canada debutează, iar Macedonia de Nord revine

/ Acum 6 zile

ARMENPRESS: Slovenia susține ferm eforturile Armeniei de a aprofunda relațiile cu UE, afirmă ministrul de Externe

/ Acum 6 zile

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania. Cel puţin 39 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite

/ Acum 7 zile

Președintele american susține că o întâlnire Putin-Zelenski va fi organizată foarte curând