ro

 

Externe
09 Noiembrie, 2026 / 00:40
/ 10 Martie, 2021

SUA preconizează o întâlnire chino-americană la nivel înalt

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Washington, 10 mar. /MOLDPRES/. Surse din administrația Biden au anunțat marţi că Statele Unite discută cu China despre o posibilă întâlnire la nivel înalt între cele două ţări la o dată apropiată, după ce Casa Albă a spus că nu a finalizat toate detaliile viitoarei întrevederi, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

Nu este exclus că prima întâlnire să se producă fără participarea președinților, însă „la un nivel foarte înalt”, a declarat un oficial al administrației Biden.

Publicația South China Morning Post a citat marţi o sursă care a spus că cele două ţări sunt în discuții pentru o întâlnire în Alaska între secretarul de stat american Antony Blinken şi Yang Jiechi, diplomat şi unul din principalii arhitecți ai politicii externe chineze. Acesta ar fi primul contact bilateral de la preluarea funcției de președinte de către Joe Biden.

"Suntem în discuții despre un dialog la nivel înalt cu China. Chiar nu pot spune mai mult decât atât. Dar a-şi spune că va fi în scurt timp", a mai spus oficialul american.

Administrația Biden s-a angajat să revizuiască politica faţă de China în contextul în care relaţiile dintre cele două mari economii ale lumii au ajuns la cel mai scăzut nivel în perioada administrației Trump.

foto: cfr.org


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Agenția Internațională pentru Energie avertizează că depozitele de gaze din UE au scăzut la 75% din capacitate în pragul sezonului rece

/ Acum 5 zile

Ungaria își deschide arhivele comuniste și publică lista cu peste 50.000 de agenți și informatori ai fostei poliții politice

/ Acum 5 zile

Secțiile de votare s-au deschis în SUA pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial

/ Acum 5 zile

Rusia a atacat sectorul energetic ucrainean: zece regiuni afectate și deconectări de urgență

/ Acum 5 zile

Ucraina și Rusia se pregătesc pentru discuții de pace la Abu Dhabi, cu medierea SUA

/ Acum 5 zile

Alegeri în SUA: Americanii merg la urne pentru a decide cine îi va reprezenta în Congres

/ Acum 6 zile

Ucraina: Cel puțin 18 morți într-un atac aerian rusesc în regiunea Zaporojie, anunță Zelenski

/ Acum 6 zile

Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria

/ Acum 7 zile

Exit-poll: Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria

/ Acum 7 zile

Zelenski îi propune lui Putin o întâlnire în Turcia pentru negocieri privind încheierea războiului

/ Acum 7 zile

BTA: Bulgaria își alege al șaptelea președinte

/ Acum 7 zile

Comisia Europeană îşi exprimă susţinerea faţă de Donald Tusk în criza politică din Polonia

/ Acum 7 zile

Bulgaria organizează al doilea tur al alegerilor prezidențiale

/ Acum 7 zile

FBI acuză oficial Coreea de Nord de furtul criptomonedelor de la Binance în valoare de 6,3 miliarde de dolari