Summit eșuat la Casa Albă: Zelenski pleacă, după o ceartă cu Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu președintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în fața camerelor de luat vederi, relatează agențiile internaționale de presă, transmite Agerpres.
Într-un mesaj postat după întâlnire pe rețeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect față de SUA și i-a transmis că poate să revină la o întâlnire cu el când „va fi pregătit pentru pace”.
Discuția dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski a luat o întorsătură dificilă, scrie presa internațională. Trump i-a spus la un moment dat lui Zelenski că trebuie „să fie recunoscător” și i-a atras atenția că „se joacă cu al treilea război mondial”, potrivit The Guardian.
Și mai dur a fost vicepreședintele JD Vance, prezent la întâlnirea din Biroul Oval, care l-a acuzat pe Volodimir Zelenski că a venit la Casa Albă ca să atace „administrația care încearcă să prevină distrugerea țării dvs”, scrie Digi24.ro.
În timpul schimbului tensionat de replici dintre Volodimir Zelenski, Donald Trump și JD Vance, președintele ucrainean le-a transmis liderilor americani că SUA nu simt direct consecințele războiului, dar este posibil ca acest lucru să se schimbe în viitor.
Ca răspuns, Donald Trump a spus:
„Nu ne spune nouă ce vom simți. Încercăm să rezolvăm o problemă. Nu sunteți în poziția de a dicta acest lucru. Acum nu aveți nicio carte în mână, cu noi, veți avea".
Trump a mai spus că Zelenski are „ură extraordinară” față de Putin, înainte de a adăuga:
„Nici cealaltă parte” nu este „exact îndrăgostit” de el.„Vrei să fiu dur, pot fi mai dur decât orice ființă umană pe care ai văzut-o vreodată... dar nu vei ajunge niciodată la o înțelegere așa”, a adăugat el.
Trump a fost întrebat și despre mesajul său către aliații NATO din Europa Centrală și de Est, îngrijorați de politica expansionistă a lui Vladimir Putin.
El a răspuns că este aliniat atât cu Putin, cât și cu Ucraina, pentru că altfel nu ar ajunge niciodată la un acord și că refuză să „spună lucruri groaznice despre Putin”, ceea ce ar îngreuna negocierile.
„Nu sunt aliniat cu nimeni. Sunt aliniat cu Statele Unite ale Americii și cu binele lumii”, a afirmat el.Spre sfârșitul discuției tensionate, Trump îi spune lui Zelenski:
„Țara ta are mari probleme”.Liderul ucrainean încearcă să intervină, dar Trump gesticulează și îl întrerupe:
„Nu, nu, ai vorbit mult”, spune el. „Țara ta are mari probleme”, repetă liderul de la Washington.„Știu, știu”, răspunde Zelenski.„Nu câștigi asta”, atrage atenția Trump. „Ai șanse mari să ieși bine din asta datorită nouă.”Președintele SUA adaugă:
„V-am dat prin acest președinte stupid [o referire la Joe Biden] 350 de miliarde de dolari, v-am dat echipament militar... dacă nu ați avea echipamentul nostru militar, acest război s-ar fi încheiat în două săptămâni”.„În trei zile, am auzit-o de la Putin”, răspunde Zelenski.
Întrebat dacă va continua să trimită arme în Ucraina, Donald Trump a răspuns:
„Nu așteptăm cu nerăbdare să trimitem multe arme, așteptăm cu nerăbdare să încheiem războiul”.El a adăugat însă:
„Răspunsul este da. Dar sperăm că nu va trebui să trimitem prea multe pentru că abia aștept să se rezolve rapid”.Trump a reiterat că Europa și NATO trebuie să-și intensifice eforturile și să cheltuiască mai mult pentru apărare. Vorbind despre rolul său în negocieri, el a subliniat:
„Sunt la mijloc, sunt atât pentru Ucraina, cât și pentru Rusia”. „Vreau să rezolv”, a adăugat locatarul Casei Albe.Întrebat despre flancul estic al NATO în sens mai larg, Trump a dat exemplu, încă o dată, Polonia ca aliat model și a spus că este „foarte dedicat” acesteia.
Zelenski, însă, l-a îndemnat pe Trump să „nu facă compromisuri cu un ucigaș” și a subliniat importanța unui mecanism de protecție „esențial” pentru a garanta sustenabilitatea oricărui acord de pace.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns, vineri, la Washington, în prima vizită oficială la Casa Albă de la preluarea mandatului de către Donald Trump.
Donald Trump respinge propunerea Iranului de redeschidere a strâmtorii Ormuz
Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță echipa propusă pentru viitorul Guvern al României
După ani de negocieri, Uniunea Europeană deblochează ajutoarele pentru Kiev
ARMENPRESS // Comisarul european Marta Kos promovează produsele armenești după adoptarea măsurilor de liberalizare comercială
Atac masiv asupra Ucrainei: trei oameni au murit
Iranul propune SUA redeschiderea Strâmtorii Ormuz peste o săptămână, în schimbul îndeplinirii unor condiții
Donald Trump și Xi Jinping au discutat viitorul relației SUA-China
SUA și Iranul discută la New York o posibilă înțelegere pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Consiliul UE a adoptat măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Rusia ar putea opri de la 1 noiembrie livrările de gaze către Armenia
ARMENPRESS // Regizorul James Cameron se va întâlni cu fanii din Erevan în noiembrie
Rusia a atacat Kievul cu rachete balistice
El Mundo: CIA ar fi avertizat Spania, Franța și Italia în legătură cu un posibil atac cu drone rusești din Marea Mediterană
Xi Jinping afirmă că Statele Unite și China ar trebui să fie „parteneri, nu rivali”
Moldovenii care au lucrat în Slovacia vor putea cumula perioadele de asigurare pentru pensie
Un fost vicepreședinte al „Victoriabank” va ajunge pe banca acuzaților pentru complicitate la escrocherie și spălare de bani
Parcursul european al Republicii Moldova, discutat de Cristina Gherasimov și ministrul irlandez Thomas Byrne
VIDEO // Fermierii pot solicita până la 3 milioane de lei prin noile măsuri de sprijin lansate de AIPA
FOTO // Noi oportunități pentru producători de pe ambele maluri ale Nistrului, la un eveniment organizat de PNUD
Poliția a finalizat cercetarea la locul exploziei dronei de la Ivancea
Doi polițiști au fost reținuți la Bălți într-un dosar de corupere pasivă. Ar fi cerut bani pentru a închide ochii la un furt
Republica Populară Chineză sărbătorește Ziua Națională
Dolarul american se depreciază ușor în prima zi din octombrie
BNM lansează moneda comemorativă dedicată celor 80 de ani ai Universității de Stat din Moldova
ARMENPRESS // Armenia și SUA fac pași concreți pentru punerea în aplicare a memorandumului privind mineralele critice
FOTO // Poliția: Drona depistată lângă Brănești prezintă elemente specifice tipului „Geran”
VIDEO // Alertă în apropiere de Brănești. Un obiect ar fi explodat lângă traseul Ivancea–Brănești
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite
O femeie de 50 de ani, găsită decedată pe acoperișul unui bloc din centrul capitalei
Un zbor neautorizat a fost detectat în spațiul aerian al Republicii Moldova