Uniunea Europeană va introduce pașapoarte speciale pentru cei vaccinați
Bruxelles, 25 feb. /MOLDPRES/. Liderii UE vor discuta astăzi oportunitatea introducerii pașapoartelor speciale pentru cetățenii vaccinați. Acest lucru, consideră experții, va limita răspândirea Covid-19 și va salva turismul, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Restricțiile pentru deplasări a provocat anul trecut cea mai puternică recesiune prin care a trecut vreodată blocul comunitar, afectând în special sudul UE, unde economiile sunt adesea mult mai dependente de turiști.
Deoarece campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 încep să capete ritm, unele guverne, precum cele din Grecia şi Spania, fac demersuri pentru adoptarea rapidă a unui certificat valabil la nivelul întregii UE pentru cei deja inoculați, astfel încât oamenii să poată călători din nou.
Nu există state membre UE care să fie împotriva pașapoartelor de vaccinare, însă mai este încă de lucru în privința detaliilor, respectiv dacă certificatul să fie în format digital, dacă să fie acceptat la nivel global şi în ce stadiu al vaccinării ar trebui emis.
Uniunea Europeană a demarat campania de vaccinare la sfârșitul lunii decembrie și planifică să termine acest proces în lunile iulie-august ale acestui an.
foto: 6abc.com
Negocierile trilaterale dintre Rusia, SUA și Ucraina ar putea avea loc la Abu Dhabi în prima jumătate a lunii noiembrie
Austria expulzează patru diplomați ruși din cauza unor suspiciuni de spionaj
Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești
SUA ordonă diplomaților să părăsească Arabia Saudită
NATO pune la dispoziția Ucrainei sistemul său de achiziție
Atac cu rachete asupra Kievului
Volum dedicat parteneriatului european dintre România și Republica Moldova, lansat la București
Kremlinul anunță că este pregătit să reia negocierile trilaterale în prima jumătate a lunii noiembrie
NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre
ARMENPRESS: Armenia și Tadjikistanul discută despre extinderea cooperării în domeniul protecției mediului
Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, spune că i-a adus lui Putin unele idei pentru un „acord de pace” în Ucraina
Un medicament oral împotriva căderii părului a demonstrat rezultate pozitive într-un studiu avansat
Teheranul și Washingtonul continuă negocierile „fără întrerupere”, afirmă ministrul iranian de externe
Donald Trump anunţă că vrea ca Ucraina să încheie un acord cu Rusia
Bilanţul coliziunii trenurilor de mare viteză din Spania creşte la 64 de morţi şi 179 de răniţi
Guvernul aprobă noi reglementări pentru schimbul de date ADN. Măsura va facilita investigarea infracțiunilor transfrontaliere
Cine este Artiom Cociu, candidatul propus pentru conducerea interimară a AGE: „Problemele trebuie identificate urgent, iar soluțiile aplicate rapid, astfel încât cetățenii să aibă încredere în guvernarea digitală”
FOTO // Zece arbori, tăiați ilegal în municipiul Bălți, cu un prejudiciu estimat la 113.400 de lei
Numărul trombolizelor a crescut de peste trei ori în Republica Moldova, anunță Ministerul Sănătății
Operatorii care exploatează resurse minerale vor trebui să garanteze financiar refacerea mediului
VIDEO // Escrocherii de peste un milion de lei. Cinci suspecți, reținuți de poliție
Republica Moldova va avea o platformă digitală pentru date despre trafic, drumuri și parcări
Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare
Accident feroviar în Spania. MAE verifică dacă printre victime sunt cetățeni moldoveni
ANALIZĂ // Niculescu la Chișinău. Apărarea împotriva dronelor, gazele din Marea Neagră și investiții peste Prut
Asociația Băncilor din Moldova atenționează că datele sustrase nu permit accesul direct la banii din conturi
Judecătoarea Alina Gorceac a promovat evaluarea externă
Sustragerea cardurilor și utilizarea instrumentelor de plată falsificate vor fi vizate de noi prevederi penale
Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, despre acordul cu Ucraina: „Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian”
CNAS anunță posibile întreruperi ale serviciilor electronice. Instituția îndeamnă cetățenii să-și protejeze datele personale