ro

 

Externe
26 Martie, 2026 / 12:55
/ 31 August, 2025

Xi Jinping susține aderarea Armeniei și Azerbaidjanului la Organizația de Cooperare de la Shanghai după acordul de pace încheiat

Președintele chinez Xi Jinping și-a exprimat duminică sprijinul pentru aderarea Armeniei și Azerbaidjanului la Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS), în timpul întâlnirilor pe care le-a avut la Tianjin cu liderii ambelor țări, în urma tratatului de pace încheiat între cele două state după decenii de conflict, relatează EFE, citată de AGERPRES.

În întâlnirile sale separate cu prim-ministrul armean Nikol Pașinian și președintele azer Ilham Aliev, Xi Jinping a afirmat că Beijingul susține aderarea ambelor țări la OCS, conform declarațiilor publicate de Ministerul chinez de Externe.

Liderul chinez a pledat în timpul întâlnirilor pentru consolidarea cooperării în diverse domenii cu ambele țări din Caucaz.

Cei doi lideri caucazieni se află la Tianjin pentru a participa duminică și luni la cel de-al 25-lea summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai, la care sunt prezenți, printre alți lideri, președintele rus Vladimir Putin și prim-ministrul indian Narendra Modi.

Aliev și Pașinian au semnat pe 8 august un acord la Casa Albă care stabilește o foaie de parcurs pentru a pune capăt la a aproape patru decenii de conflict armat.

'Armenia și Azerbaidjanul se angajează să înceteze definitiv luptele, să deschidă comerțul, să permită călătoriile, să restabilească relațiile diplomatice și să își respecte reciproc suveranitatea și integritatea teritorială', a declarat președintele SUA, Donald Trump.

Acordul de pace este în așteptarea unui referendum constituțional, în cadrul căruia armenii trebuie să elimine din preambulul Constituției lor toate referirile la teritoriul Nagorno-Karabah, o enclavă azeră locuită de armeni și cucerită de Baku în 2023.

Atât Aliev, cât și Pașinian vor participa la parada de la Beijing de pe 3 septembrie, care va marca 80 de ani de la sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial în Pacific, unde China își va etala puterea militară.

Printre membrii OCS se numără China, Rusia, India, Pakistan, Iran, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Uzbekistan, reprezentând aproximativ 40% din populația lumii. De asemenea, organizația include țări observatoare și parteneri de dialog, printre care Armenia și Azerbaidjan din 2015, deși ambele și-au exprimat dorința de a deveni membre cu drepturi depline.

Spre deosebire de NATO, grupul nu are clauze de apărare reciprocă și se prezintă ca un forum pentru cooperare politică, economică și de securitate.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Nave comerciale sub pavilion străin, avariate în urma unui atac cu drone în regiunea Odesa

/ Acum 5 zile

Ucraina a desfășurat unități pentru interceptarea de drone în cinci țări din Orientul Mijlociu

/ Acum 5 zile

SUA au început operațiunea militară de redeschidere a Strâmtorii Ormuz

/ Acum 6 zile

Premieră istorică: slujbele au fost suspendate la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

/ Acum 6 zile

Iranul nu mai poate îmbogăți uraniu sau fabrica rachete balistice, anunță premierul israelian

/ Acum 6 zile

Emisari ucraineni se întâlnesc sâmbătă cu negociatorii americani în SUA

/ Acum 6 zile

Italia estimează că există sute de „celule latente” iraniene în întreaga lume

/ Acum 6 zile

Prețurile la gaze în Europa au crescut cu 30% după atacuri asupra infrastructurii energetice din Golful Persic

/ Acum 6 zile

VIDEO // România își consolidează securitatea pe Flancul Estic, după discuțiile dintre Nicușor Dan și Mark Rutte la Bruxelles

/ Acum 7 zile

India a trimis nave de război pentru a-și proteja petrolierele în Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 7 zile

Negocierile de pace privind Ucraina au fost întrerupte pe fondul războiului din Iran

/ Acum 7 zile

Arabia Saudită anunță că ar putea riposta prin măsuri militare împotriva Iranului

/ Acum 7 zile

Criza energetică provocată de războiul din Iran accelerează tranziția globală de la combustibilii fosili

/ Acum 7 zile

Prețurile petrolului și gazelor au crescut după atacuri asupra infrastructurii energetice din Iran