ro

 

Externe
11 Martie, 2026 / 18:34
/ 02 Februarie, 2026

Zelenski: Rusia se concentrează pe atacuri împotriva rețelei feroviare a Ucrainei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că cele mai recente atacuri rusești s-au concentrat asupra rețelei feroviare a Ucrainei, în contextul în care țara, în plină iarnă, se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istorie, după o serie de lovituri lansate de armata rusă asupra infrastructurii energetice, relatează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

'Armata rusă, la fel ca în zilele precedente, își concentrează eforturile pe terorizarea logisticii noastre, în principal a rețelei feroviare', a declarat Zelenski pe rețelele sociale, menționând atacuri care au lovit regiunile Dnipropetrovsk (centru-est) și Zaporojie (sud).

Rusia a atacat cu drone luni dimineață o locomotivă aparținând companiei naționale de căi ferate ucrainene, Ukrzalizniția, în timp ce aceasta era oprită într-o stație din regiunea Zaporojie, a anunțat Ministerul ucrainean al Dezvoltării pe Telegram, informează EFE.

'Rusia își continuă atacurile asupra infrastructurii feroviare civile a Ucrainei', a declarat ministerul într-un comunicat, explicând că angajații se aflau în adăpostul antiaerian în momentul atacului, care nu a provocat victime.

Cinci persoane au fost ucise săptămâna trecută în regiunea ucraineana Harkov, într-un atac cu drone rusești asupra unui tren de pasageri care transporta peste 200 de persoane.