ro

 

Oficial
16 Septembrie, 2026 / 13:06
/ 04 Februarie, 2022

Agenția de Investiții din R. Moldova și instituția omoloagă din Ungaria își vor fortifica relațiile de colaborare

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 4 feb. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a discutat, la Budapesta, cu Róbert Ésik, directorul executiv al HIPA - Agenția maghiară de promovare a investițiilor, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE. 

Întrevederea a prilejuit abordarea oportunităților de consolidare a relațiilor de cooperare în domeniul promovării investițiilor, preluarea bunelor practici și identificarea căilor de atragere și conectare a potențialilor investitori în proiecte de interes reciproc.

„Am pledat și pentru valorificarea deplină a Protocolului bilateral de cooperare în domeniul diplomației economice, prin efectuarea schimbului de experiență în domeniul atragerii investițiilor în proiecte economice strategice, fortificarea cooperării între Agenția de Investiții din Moldova şi HIPA”, a spus ministrul Nicu Popescu. 

De asemenea, o atenție sporită a fost orientată pe valorificarea instrumentelor financiare oferite prin intermediul Eximbank în scopul finanțării proiectelor economice moldo-ungare.

În zilele de 3-4 februarie, vicepremierul Nicu Popescu întreprinde o vizită la Budapesta.

Foto: MAEIE


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua vizite de lucru în Slovenia și Ungaria

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a salutat participanții la Chișinău Marathon 2026

/ Acum 3 zile

Peste 500 de artiști din toată țara s-au reunit în scuarul Parlamentului și au cântat despre patrie, neam și valori naționale

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ungar, Péter Magyar

/ Acum 4 zile

Agenda europeană și consolidarea rezilienței Republicii Moldova, discutată de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Hadja Lahbib

/ Acum 4 zile

Mesaj adresat autorităților publice privind inacceptabilitatea absolută și „toleranța 0” față de detenția arbitrară și transferurile extralegale

/ Acum 4 zile

Parcursul european și reziliența Moldovei, în centrul întrevederii Președintei Maia Sandu cu comisara europeană Hadja Lahbib

/ Acum 4 zile

Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar

/ Acum 5 zile

Platforma Femeilor Deputate a organizat audieri publice privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a femicidului

/ Acum 5 zile

Asistența externă acordată Republicii Moldova în 2025: principalele rezultate și domenii de sprijin

/ Acum 5 zile

Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 10 septembrie 2026

/ Acum 5 zile

Marcel Spatari a preluat conducerea Comisiei pentru economie, buget și finanțe, iar Adrian Băluțel – pe cea a Comisiei pentru integrare europeană

/ Acum 5 zile

Modificări în componența nominală a delegațiilor Parlamentului la organizațiile internaționale și a grupurilor de prietenie

/ Acum 5 zile

Procedura de desemnare a candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale, mai transparentă