ro

 

Oficial
25 Octombrie, 2026 / 22:16
/ 10 Ianuarie, 2025

Celula de criză de la Guvern: Pentru zilele de 9 și 10 ianuarie este asigurat întreg volumul necesar de energie electrică

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 10 ian. /MOLDPRES/. Informațiile privind situația din domeniul energetic, prezentate de Celula de criză de la Guvern, arată acoperirea deplină a consumului de energie electrică pentru perioada 9-10 ianuarie curent, pentru malul drept. Activarea contractelor de avarie și/sau fluxuri neintenționate nu este necesară, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția de comunicare a Guvernului.

Pentru 9 ianuarie, consumul de energie electrică a fost asigurat din următoarele surse:

Import al energiei electrice (RO) – 51,62 %
SA „Termoelectrica” – 29,69 %
Energie regenerabilă – 14,03 %
SA „CET-Nord” – 3,96 %
Întreprinderea de Stat „NHE Costești”– 0,70 % 

Potrivit datelor operative ale „Moldelectrica”, vârful de consum al energiei electrice a fost înregistrat între orele 17:00 și 19:00, cu o maximă de 829 MW.

Pentru data de 10 ianuarie, SA „Energocom” a anunțat că a rezervat capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi 100% din necesarul de consum de energie electrică. În același timp, compania a anunțat, ieri, semnarea unui contract de achiziție a energiei electrice pentru o cantitate de 30 MW bandă (24 de ore din 24) cu OMV Petrom România, valabil în perioada 10-31 ianuarie. Contractul cu OMV va reduce din cantitatea de electricitate cumpărată pe bursă, care e caracterizată de volatilitate.

Necesarul de consum pentru data de 11 ianuarie va fi la fel acoperit integral fără a fi nevoie de activarea contractelor de avarie. SA „Energocom” a rezervat capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi 100% din necesarul de consum de energie electrică. 

Referitor la regiunea transnistreană, deconectările pe ore continuă. În zilele de 7,8 și 9 ianuarie, întreruperile au fost de câte 8 ore zilnic, iar pentru astăzi sunt programate deconectări de 5 ore. Consumul actual al regiunii transnistrene este asigurat de MGRES/ Centrala de la Cuciurgan și hidrocentrala de la Dubăsari, care însă nu produc un volum suficient de energie electrică.

În graficul de deconectări în evantai sunt incluse și satele Copanca și Varnița, controlate de autoritățile constituționale. Localitățile din zona de securitate sunt sprijinite de autoritățile de la Chișinău să facă față crizei energetice provocate de Federația Rusă. 

Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale din 6 ianuarie, satul Varnița, raionul Anenii Noi, și satul Copanca, raionul Căușeni, urmează să fie racordate la rețelele electrice de distribuție ale „Premier Energy Distribution” SA. În același timp, Guvernul a oferit deja ajutor umanitar, inclusiv de combustibil și generatoare, pentru a susține locuitorii afectați de lipsa de curent. Totodată, 14 localități vor fi integrate în rețelele de distribuție de gaze naturale ale operatorilor licențiați din cadrul „Moldovagaz”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu misiunea FMI, aflată în vizită la Chișinău

/ Acum 3 zile

Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost votat în prima lectură

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria

/ Acum 4 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului

/ Acum 4 zile

Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026

/ Acum 4 zile

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști

/ Acum 4 zile

Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032

/ Acum 4 zile

Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată

/ Acum 4 zile

Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu

/ Acum 4 zile

Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară

/ Acum 4 zile

Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare

/ Acum 4 zile

Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030

/ Acum 4 zile

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări

/ Acum 4 zile

Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic