ro

 

Oficial
14 Noiembrie, 2026 / 21:05
/ 14 Aprilie, 2022

Compania franceză Qair ar putea realiza unele proiecte energetice în Republica Moldova

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a desfășurat astăzi o întrevedere cu directorul general al companiei franceze Qair Group, Charles Lhermitte, o companie lider în domeniul energiei regenerabile cu o experiență de aproape 30 ani și un producător independent de energie ale cărui proiecte vizează energia eoliană, energia fotovoltaică, hidroenergia, producerea hidrogenului „verde" și generarea energiei prin prelucrarea și incinerarea deșeurilor, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.

„Am reiterat că diplomația economică este unul din obiectivele principale pe agenda politicii noastre externe pentru anul curent. Pe lângă promovarea produselor autohtone și eforturile de identificare a unor noi piețe de desfacere pentru acestea, lucrăm și în direcția atragerii investițiilor în țară", a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

Totodată, oficialul moldovean a salutat interesul companiei Qair, care pentru moment este prezentă în plan internațional în peste 18 țări din Europa, America de Sud, Africa și Asia de a examina oportunitatea realizării unor proiecte energetice în Republica Moldova și l-a încurajat pe interlocutorul său să examineze oportunităților pe care le oferă țara noastră în acest sens.

„Apreciez intenția companiei de a implica în implementarea proiectelor sale experți locali, fapt ce poate contribui la crearea locurilor de muncă, la transferul de tehnologii și know-how", a punctat ministrul Nicu Popescu.

Foto: MAEIE


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP31) 

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a participat la Conferința ONU privind schimbările climatice

/ Acum 3 zile

Cooperarea Republicii Moldova cu BERD, discutată de Premierul Vasile Tofan și Președinta instituției financiare, Odile Renaud-Basso

/ Acum 3 zile

Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 5 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 5 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 5 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 5 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”