ro

 

Oficial
04 Noiembrie, 2026 / 02:00
/ 14 Decembrie, 2020

Conducerea de vârf a țării a desfășurat ședința săptămânală

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Președintele în exercițiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat astăzi la ședința săptămânală cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și prim-ministrul Ion Chicu (în regim online), comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Oficialii au discutat mai multe chestiuni de pe agenda de lucru a conducerii de vârf a țării, pentru săptămâna curentă. Șeful statului a subliniat că subiectele principale rămân a fi cele patru proiecte de lege privind politica bugetar-fiscală pentru anul 2021, care urmează să fie adoptate de către Parlament în lectura a doua.

„Este vorba despre bugetul de stat, politica bugetar-fiscală, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor obligatorii în medicină. În această săptămână, vor fi examinate câteva sute de amendamente propuse la proiectele de lege respective.”, a declarat președintele țării.

De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi părțile au constatat creșterea veniturilor la buget datorită administrării dure al sistemului fiscal și vamal. Astfel, Igor Dodon a specificat că în luna decembrie curent, autoritățile fiscale au acumulat și transferat în buget cu 7,8% mai mult decât în luna decembrie a anului trecut, iar autoritățile vamale au acumulat cu 12,8% mai mult. Totodată, șeful statului a confirmat că achitarea salariilor, pensiilor și plăților prestațiilor sociale se efectuează fără întârziere, în pofida speculațiilor unor politicieni.

La finele întrevederii, oficialii au discutat despre situația pandemică care rămâne să fie extrem de tensionată. Președintele țării a remarcat că continuă să crească numărul persoanelor contaminate, iar unul dintre spitalele municipale din Chișinău va fi amenajat pentru primirea bolnavilor de COVID-19. Cu toate acestea, Igor Dodon a menționat că sistemul de sănătate încă mai dispune de rezerve pentru combaterea în continuare a răspândirii infecției. Astfel, conducerea de vârf a țării a venit iarăși cu un îndemn către cetățenii noștri de a respecta cu strictețe toate regulile sanitar-epidemiologice.

foto: presedintie.md


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Cursuri de limba română și sprijin la integrare pentru străinii din Republica Moldova: Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind integrarea străinilor

/ Acum 5 zile

Adoptat de Parlament: tractoarele și utilajele agricole vor fi omologate conform standardelor europene

/ Acum 6 zile

Un nou proiect de 250 de milioane de euro la Stăuceni. Premierul Vasile Tofan: „Sunt investitori care cunosc Moldova, au investit aici și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”

/ Acum 6 zile

Maia Sandu avertizează asupra riscurilor inteligenței artificiale la o reuniune cu peste 30 de șefi de stat și de guvern și convoacă Consiliul Național de Securitate

/ Acum 6 zile

Perspectivele economice și prioritățile de politici fiscal-bugetare, discutate de Premierul Vasile Tofan și echipa FMI

/ Acum 6 zile

Parlamentul se întrunește în ședință plenară joi, 29 octombrie. Pe agendă se află 13 proiecte de lege, dintre care patru cu sigla UE

/ Acum 6 zile

Indemnizații de 200.000 de lei pentru profesorii de limbă română care merg să predea în UTA Găgăuzia și Taraclia

/ Acum 6 zile

Executivul actualizează regulile de privatizare și lista bunurilor proprietate de stat

/ Acum 6 zile

Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative

/ Acum 6 zile

Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026

/ Acum 6 zile

Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar

/ Acum 6 zile

Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău

/ Acum 7 zile

Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale

/ Acum 7 zile

Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”