ro

 

Oficial
14 Noiembrie, 2026 / 01:48
/ 25 Martie, 2022

CSE a aprobat noi decizii privind activitatea centrelor de plasament temporar pentru refugiați

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Costurile de funcționare a Centrelor de plasament temporar pentru refugiați (aflate în subordinea autorităților publice centrale), vor fi acoperite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Ministerul Finanțelor va aloca resursele necesare pentru funcționarea centrelor, care se află în gestiunea primăriilor locale, în baza solicitărilor centralizate și prezentate de către MMPS. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Începând cu 29 martie, Agenția Națională Asistență Socială (ANAS) va autoriza deschiderea noilor Centre de plasament temporar pentru refugiați cu condiția că cele existente într-o unitate administrativ-teritorială să fie ocupate în proporție de cel puțin 90%. Membrii comisiei au mai decis și acordarea unor măsuri de suport pentru cetățenii Republicii Moldova care au emigrat autorizat sau au locuit o perioadă îndelungată de timp în Ucraina și s-au reîntors în Republica Moldova din cauza războiului, dar nu au rude, prieteni, bunuri și proprietăți în țară. Aceștia vor beneficia de asistență, inclusiv cazare temporară în centrele de plasament pentru refugiați. Documentele confirmative în acest sens sunt pașaportul cetățeanului Republicii Moldova cu mențiunea emigrării autorizate în Ucraina sau permisul de ședere permanent în Ucraina.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, membrii CSE au decis instituirea prezenței în Republica Moldova a Programului Alimentar Mondial (PAM) și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR). Totodată, organizațiile menționate vor beneficia de o procedură simplificată de import a ajutoarelor umanitare. După încheierea stării de urgență, Guvernul va încheia, suplimentar, Acorduri cu PAM și CICR privind statutul și activitatea acestora în Republica Moldova.

O altă prevedere ține de simplificarea procedurii de import a produselor din Ucraina. Astfel, pe perioada stării de urgență, certificatele de origine a mărfurilor forma CT-1 eliberate de autoritățile din Ucraina, pot fi prezentate și sub formă de copie pe hârtie sau în format electronic, având aceeași validitate ca și originalele acestora.

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 4 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 4 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 4 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 4 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

/ Acum 4 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare