Guvernul are în atenție sporită incidentele privind răpirea cetățenilor moldoveni de către structurile nerecunoscute din regiunea transnistreană
Chişinău, 8 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a convocat o ședință de lucru în cazul acțiunilor de răpire a unui ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești și altor persoane civile de către structurile de forță nerecunoscute din regiunea transnistreană, eveniment care s-a produs în data de 7 octombrie curent, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
Aceste acțiuni concertate ale structurilor de facto din regiune constituie o violare incontestabilă a drepturilor fundamentale ale omului și o provocare la adresa securității statului și ordinii de drept.
Toate autoritățile competente ale statului au întreprins imediat și pro-activ măsuri pentru a elucida toate circumstanțele cazului și a interveni pe canalele aflate la dispoziție pentru eliberarea acestora.
În acest sens, Guvernul a mobilizat toate forțele sale pentru identificarea locului aflării persoanelor, pornirea unor investigații în conformitate cu legislația penală și de procedură penală, comunicarea cu membrii familiei și celor apropiați pentru a le oferi sprijin, informarea actorilor în formatul 5+2, partenerilor de dezvoltare și organizațiilor internaționale în materie de protecție a drepturilor omului.
În cadrul ședinței de lucru, s-a decis crearea unui Grup de lucru interinstituțional pentru elucidarea tuturor circumstanțelor evenimentelor produse, sub conducerea Procuraturii Generale.
Astăzi, în cadrul reuniunii Comitetului permanent al OSCE de la Viena, delegația Republicii Moldova va aborda problema violării constante a drepturilor omului, inclusiv informarea tuturor statelor-membre ale organizației despre acțiunile de degradare a drepturilor omului.
Guvernul și autoritățile de drept nu vor tolera abuzurile în adresa cetățenilor moldoveni și va activa toate instrumentele legale, politice și instituționale pentru contracararea fenomenului de violare a drepturilor constituționale și destabilizarea situației în țară în contextul evenimentelor ce țin de scrutinul electoral.
Facem apel către parteneri naționali și locali de a se solidariza cu acțiunile întreprinse de Guvernul Republicii Moldova pentru remedierea situației drepturilor omului.
Sursă foto: Guvern
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american
Persoanele cu dizabilități severe din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș
Toate persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea beneficia concomitent de pensia de dizabilitate și de pensia de urmaș
Guvernul simplifică procedurile pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș
Vicepremierul pentru reintegrare a discutat cu reprezentanții partenerilor internaționali despre prioritățile procesului de reintegrare a Republicii Moldova
Transport public mai accesibil, străzi mai sigure și parcări mai bine organizate: noi reguli pentru mobilitatea urbană, aprobate de Guvern
Investiții de circa 130 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de irigare
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026
Președinta Maia Sandu a discutat cu conducerea Adunării Parlamentare a NATO despre securitatea Republicii Moldova
Oficiali și parlamentari din 22 de țări discută la Chișinău despre securitatea regională
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova
Finanțare internațională pentru modernizarea învățământului profesional tehnic și a sectorului agricol
DOC // Finanțele publice vor fi gestionate în baza regulamentului sistemului „Trezoreria”. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
Peste 80 de operații de transplant au fost realizate în Moldova în primele nouă luni ale anului
Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius la Moldova Security Forum: „Moldova poate conta pe sprijinul UE în domeniul securității și apărării"
Moldova Security Forum 2026 // Serghei Diaconu: „Reziliența nu se caracterizează doar prin prevenirea șocurilor, ci și prin capacitatea sistemică de a menține funcțiile de bază"
FOTO // Campanie de donare de sânge și plasmă în unitățile Armatei Naționale
Preşedinta Maia Sandu despre reforma APL: „Puterea locală trebuie să fie în primărie”
DOC // Regulamentul de funcționare a taberelor pentru copii a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare din 2027
O stație de pompare din Bălți va fi modernizată cu sprijinul unui grant slovac de 249 mii de euro
VIDEO // Un cetățean turc, căutat internațional, a fost extrădat din Moldova
Republica Moldova trebuie să accelereze investițiile din Planul de Creștere. Ambasadoarea UE, Iwona Piórko, explică în ce condiții sunt acordați banii
VIDEO // Patru tineri din Criuleni și Dubăsari, suspectați de furtul unor mașini de lux din Belgia. Prejudiciul este estimat la 16 milioane de lei
AIPA reia autorizarea plăților complementare pentru cererile de subvenționare depuse în 2025
DOC // Noua structură generală și efectivul Armatei Naționale au intrat în vigoare
O nouă stație de captare a apei pentru Chișinău ar putea fi construită în următorii ani
VIDEO // Ministerul Agriculturii explică cum se pot înregistra producătorii din ţară în Registrul Fermierilor
Ambasadoarea UE: „Alegerile din Găgăuzia trebuie să fie libere, democratice și fără interferențe străine”