Guvernul va oferi granturi de până la 1,5 mil. de lei pentru întreprinderile mici și mijlocii care vor să devină mai eficiente energetic
Guvernul va oferi finanțare nerambursabilă de până la 1,5 mil. de lei pentru cel puțin 24 de întreprinderi mici și mijlocii care vor investi în tehnologii eficiente energetic, soluții de energie regenerabilă sau eficiență energetică.
În ședința de astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului de grant dintre Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), pentru implementarea Proiectului „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”.
Valoarea totală a asistenței financiare nerambursabile este de 1,85 milioane de euro. Fiecare companie selectată va primi un grant în valoare de până la 1,5 milioane de lei (circa 77 mii de euro), reprezentând până la 50% din costurile investiției. Bugetul total al Proiectului va ajunge la 3,68 milioane de euro, din care 1,85 milioane de euro – grantul acordat de GIZ, iar 1,83 milioane de euro – contribuția antreprenorilor la realizarea proiectelor investiționale.
Astfel, întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de modernizare tehnologică, eficientizarea proceselor interne și reducerea costurilor energetice, ceea ce va contribui la creșterea productivității și a competitivității acestor afaceri.
Perioada de implementare a proiectului este 1 decembrie 2025 - 30 septembrie 2026.
Agenții economici din regiunea transnistreană continuă să exporte preponderent pe piața Uniunii Europene
„Biblioteca de sub brad”, ediția a patra: Au fost colectate circa 8000 de cărți
Președinta Maia Sandu a participat la inaugurarea oficială a Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene
Șefa statului, Maia Sandu, va participa la deschiderea oficială a Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene
655 diplome de model neutru au fost apostilate de către autoritățile competente ale Republicii Moldova pe parcursul ultimilor 8 ani
Președinta Maia Sandu, la trecerea dintre ani: „Să avem grijă unii de alții și să avem grijă de țară. Sunt cele mai prețioase lucruri”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova
Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei
Președinta Maia Sandu: Trebuie să mergem înainte cu măsuri mai ferme, astfel încât să avem o justiție integră și eficientă, iar combaterea corupției să producă rezultate.
Declarațiile Președintei Maia Sandu în cadrul briefingului privind domeniul justiției
Sesiunea de toamnă 2025 a Parlamentului se încheie pe 31 decembrie
40 de copii din diasporă au participat la Programul „DOR de Tradiții”, ediția de iarnă 2025
Guvernul îmbunătățește mai multe servicii sociale pentru vârstnici, persoane cu dizabilități și alte categorii de beneficiari
Guvernul a aprobat proiecte strategice pentru consolidarea securității cibernetice
VIDEO// Ministerul Educației promovează inovația digitală în școli: 70 de învățători au fost instruiți să folosească roboți educaționali și ochelari VR
Peste 20 de străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova în ultimele 24 de ore
Drumurile naționale sunt practicabile: 59 de tone de sare au fost împrăștiate noaptea trecută
Ce se ascunde sub gheața din Antarctica? O nouă hartă dezvăluie lumea ascunsă a munților și lacurilor de pe continentul înghețat
Credincioșii serbează Ajunul Bobotezei și merg la biserici după Agheasma Mare
Tineri din Moldova și Norvegia au vizitat Parlamentul
Satoshi va reprezenta Republica Moldova la Eurovision
Copila de nouă ani, lovită de o ambulanță la Basarabeasca, a fost adusă în comă la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău
Moldovenii își aleg în această seară reprezentantul la Eurovision 2026
Indonezia: Un avion ATR al Indonesia Air, cu 11 persoane la bord, a dispărut de pe radar
VIDEO// Sensul giratoriu de la Peresecina a fost redeschis după reparații
Relațiile dintre Republica Moldova și Regatul Unit marchează 34 de ani
Ministerul Afacerilor Externe condamnă pătrunderea pe teritoriul Republicii Moldova a unei drone de origine rusă: „Orice dronă rusească pe teritoriul Moldovei reprezintă o amenințare la adresa securității naționale”
Poliția: Drona găsită pe malul unui iaz din Telenești este de tip Gerbera și nu conținea explozibil
O delegație de negociatori ucraineni a sosit în Statele Unite pentru discuții
Apa sfințită va ajunge la enoriași. Peste 80 de tone de apă potabilă vor fi livrate gratuit de Bobotează la bisericile din capitală