ro

 

Oficial
14 Noiembrie, 2026 / 18:04
/ 17 Februarie, 2023

Instituțiile medicale din țară vor fi dotate cu echipamente performante

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 17 feb. /MOLDPRES/. Guvernul Republicii Moldova anunță că mai multe dispozitive medicale, necesare pentru acordarea serviciilor de reabilitare post-COVID, precum și echipamente de imagistică prin rezonanță magnetică vor fi procurate pentru instituțiile medicale din țară. De asemenea, urmează a fi îmbunătățită infrastructura Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, informează MOLDPRES cu referire la  Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În acest sens, Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, amendarea acordurilor de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, semnate la 28 aprilie 2020 și 9 august 2021. Astfel, mijloacele financiare vor fi redirecționate spre acoperirea necesităților imediate ale sistemului de sănătate, în scopul consolidării capacităților acestuia. 

Respectiv, 10,3 milioane de euro vor fi realocate pentru transport, echipamente pentru spital și echipamente de protecție personală.

De asemenea, termenul de implementare a proiectelor va fi extins cu 11 luni, având în vedere timpul necesar pentru realizarea noilor activități planificate.

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 4 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 4 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 5 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 5 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

/ Acum 5 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare

 


 
/ Acum 20 ore

Victorie mare pentru „tricolori” în Liga Națiunilor: Moldova a învins Kazahstanul la Chișinău și își consolidază prima șansă la locul secund în grupă

/ Acum 20 ore

Înregistrarea pentru compensații oferă cetățenilor posibilitatea de a beneficia de programele de finanțare în domeniul eficienței energetice

/ Acum 21 ore

Reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei vor fi observatori la alegerile din UTA Găgăuzia. Igor Grosu: „Ne dorim ca acest scrutin să fie unul liber, corect și transparent”

/ Acum 21 ore

Vremea se răcește în weekend: minime de până la -5 grade Celsius și intensificări ale vântului

/ Acum 21 ore

„Totul este pregătit”: 40 de hectare de plop vor fi plantate sâmbătă la Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder invită cetățenii la campania de împădurire

/ Acum 21 ore

Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent

/ Acum 22 ore

Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 22 ore

Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public

/ Acum 23 ore

Ministrul Eugeniu Osmochescu, în dialog cu agricultorii: „Subvențiile trebuie să ajungă mai ușor la fermieri și să răspundă nevoilor din teren”

/ Acum 23 ore

Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică

Vezi mai multe