ro

 

Oficial
22 Octombrie, 2026 / 23:19
/ 22 Iunie, 2021

La Guvern au fost discutate pagubele și consecințele de pe urma ploilor abundente din acest an

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. De la începutul anului, ploile puternice cu vânt și grindină au afectat 38 de localități în 17 raioane ale țării, distrugând 12 km de drum și fiind smulse 820 m2 tablă de acoperiș, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Totodată, au suportat pagube semănăturile agricole de pe o suprafață de peste 8000 hectare, în mare parte de porumb, floarea-soarelui, orz și alte culturi. Actualmente, pagubele materiale sunt în proces de estimare de către organele administrațiilor teritoriale atât la nivel de primării, cât și la cele ale comisiilor locale de situații excepționale și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Datele au fost raportate astăzi premierului interimar Aureliu Ciocoi într-o ședință convocată la Guvern cu participarea ministrului Agriculturii, Ion Perju, ministrului Apărării,  Victor Gaiciuc, șefului IGSU, Mihail Harabagiu.

Participanții au analizat capacitățile de intervenție disponibile în caz de necesitate, evaluând, totodată, perspectivele de diminuare a riscurilor eventualelor fenomene meteorologice periculoase care ar putea avea loc. Astfel, a fost menționat faptul că actualmente nu există pericole de inundații atât în lunca râului Nistru, cât și în cea a râului Prut. În cazul ambelor râuri debitul de apă se menține ridicat, dar fără a periclita siguranța localităților, existând o marjă de rezervă substanțială până la atingerea cotelor de risc al inundațiilor. În context, a fost subliniată necesitatea suplinirii stocurilor disponibile de rachete antigrindină, în acest an fiind deja utilizate circa 5000 de rachete (dublu comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent), dar și desfășurarea a 18 noi stații antigrindină care ar extinde aria protecției asupra raioanelor Ștefan Vodă, Căușeni, Hâncești și Șoldănești.

Premierul în exercițiu a dat indicații responsabililor să asigure inspectarea suplimentară a digurilor de protecție și întărirea acestora în funcție de necesitate, dar și estimarea completă a pagubelor în termene cât mai restrânse. 

foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată

/ Acum 1 zi

Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu

/ Acum 1 zi

Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară

/ Acum 1 zi

Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare

/ Acum 1 zi

Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030

/ Acum 1 zi

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări

/ Acum 1 zi

Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic

/ Acum 1 zi

Moldovenii care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu

/ Acum 2 zile

Implementarea Planului de Creștere pentru Moldova, discutată cu societatea civilă și mediul de afaceri

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Chinei în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Chinei în Republica Moldova

/ Acum 3 zile

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu delegația ambasadorilor statelor membre din cadrul formatului Weimar pe lângă OSCE

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan, în vizită la fabrici din Fălești și Ungheni: „Industria din Moldova poate concura în Europa prin calitate”