La MAEIE a fost lansat proiectul diplomației economice „Discover Moldova’s Finest”
Chişinău, 15 apr. /MOLDPRES/. La Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a fost lansat proiectul diplomației economice „Discover Moldova’s Finest”, eveniment la care a participat viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, și mai mulți membri ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău, a relatat pentru MOLDPRES Biroul de presă al MAEIE.
Această inițiativă se încadrează în agenda 4D (Dezvoltare europeană, Dialog, Diasporă și Diplomație economică) a politicii externe promovate pentru anul 2022.
Vicepremierul Nicu Popescu a menționat că în condițiile situației curente, în care impactul războiului a lăsat o amprentă dramatică asupra importurilor și exporturilor noastre, diplomația economică a devenit o prioritate vitală pentru țara noastră.
„Ne propunem să contribuim la dezvoltarea economiei țării și identificarea a noi destinații pentru exportul produselor din Republica Moldova”, a spus ministrul Nicu Popescu.
Proiectul „Discover Moldova’s Finest” constă în desfășurarea unor evenimente în cadrul cărora producătorii locali vor avea posibilitatea să-și prezinte și să-și promoveze produsele ambasadorilor și consulilor onorifici din Moldova, invitând corpul diplomatic să construiască cât mai multe „poduri economice” între oamenii de afaceri din țările noastre.
Realizarea acestui proiect va avea loc în cooperare cu asociațiile de profil care vor asigura delegarea companiilor participante.
„Țin să le mulțumesc pentru participarea la evenimentul de inaugurare companiilor producătoare de fructe „Fresh Time”, delegate de către Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct, companiei producătoare de sucuri și conserve „Orhei-Vit”, delegată de către Asociația Producătorilor de Conserve „Speranța-Con” precum și vinăriei Château Vartely, membră a Oficiului Național al Viei și Vinului”, a adăugat șeful diplomației Republicii Moldova.
Asociațiile interesate să participe la evenimentele ulterioare organizate în cadrul proiectului “Discover Moldova’s Finest” sunt invitate să contacteze Serviciul diplomația economică a MAEIE la adresa de email: sde@mfa.gov.md.
Foto: MAEIE
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu misiunea FMI, aflată în vizită la Chișinău
Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost votat în prima lectură
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria
Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști
Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032
Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată
Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu
Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară
Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare
Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030
Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări
Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”
Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C