ro

 

Oficial
14 Noiembrie, 2026 / 05:30
/ 23 Noiembrie, 2022

La Paris, președintele Maia Sandu i-a înmânat scriitoarei Tatiana Țîbuleac „Ordinul Republicii”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. În timpul vizitei sale de lucru în Republica Franceză, șefa statului s-a întâlnit cu scriitoarea Tatiana Țibuleac, căreia i-a oferit cea mai înaltă distincție a statului, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

„La Paris, am avut onoarea să-i înmânez scriitoarei Tatiana Țîbuleac „Ordinul Republicii”, pe care i l-am conferit toamna trecută, ea fiind una dintre cele 30 de personalități decorate cu prilejul celor 30 de ani de la proclamarea Independenței țării noastre. Distincția este dovada succeselor profesionale de excepție, obținute de conaționala noastră, dar și a contribuției ei la promovarea imaginii Republicii Moldova în lume”, a subliniat Maia Sandu.

În discuții, șefa statului și-a exprimat aprecierea față de scriitoare și i-a mulțumit că, prin munca și talentul său, contribuie la buna imagine a țării noastre.

„I-am mulțumit Tatianei pentru că, deși e stabilită în capitala franceză de mai mulți ani, rămâne alături de Moldova și scrie în limba română. Iar prin Premiul European pentru Literatură, de care s-a învrednicit în 2019, și prin romanele ce-i sunt traduse în zeci de țări, duce faima Moldovei în lume și ne include în circuitul literar european. Îi doresc mult succes și multe noi titluri - și vreau să știe, o dată în plus, că ne mândrim cu ea”, a mai a menționat președintele Maia Sandu.

Foto: Președinție


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 4 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 4 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 4 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 4 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

/ Acum 4 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare