Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președinta Parlamentului Lituaniei
Chişinău, 25 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Președinta Seimas-ului Republicii Lituania, Viktorija Čmilytė-Nielsen, care se află în vizită la Chișinău, a comunicat agenției MOLDPRES Serviciul prezidențial de presă.
Discuțiile s-au referit la evoluțiile de securitate din regiune și provocările cărora țara noastră trebuie să le facă față în anul curent, cea mai importantă fiind criza energetică. Oficialele au vorbit și despre experiența lituaniană în ceea ce privește consolidarea independenței energetice a țării, o soluție fiind dezvoltarea energiei verzi și a celei regenerabile.
Șefa statului i-a mulțumit Victorijei Čmilytė-Nielsen pentru prietenia și susținerea de care Lituania a dat mereu dovadă în raport cu Moldova. „Mi-am exprimat interesul de a valorifica potențialul de cooperare economică între țările noastre. Am menționat, totodată, că ne dorim o intensificare a cooperării în materie de securitate, pentru combaterea dezinformării și a știrilor false, care sunt o amenințare pentru democrațiile de azi”, a mai spus Președinta Maia Sandu.
Foto: Președinție
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy
Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”
Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare
Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”
GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii
Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția
Sancțiuni de peste 444 de mii de lei aplicate în luna octombrie de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător
DOC // Republica Moldova și SUA vor încheia un acord privind protecția informațiilor clasificate. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial
CEC instituie o linie telefonică pentru alegerile regionale. Cetățenii din UTA Găgăuzia vor putea solicita informații despre scrutin
Cristian Jardan, noul secretar de stat responsabil de sport, prezentat echipei Ministerului Educației și Cercetării
Peste 172 000 de angajați din sectorul bugetar vor primi salarii mai mari
CRONICA ARHIVELOR // Gheorghe Ghimpu, disidentul care a luptat pentru libertate și a arborat tricolorul pe Parlament
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Turcia
FOTO // Conducerea Ministerului Mediului a distribuit invitații pentru campania națională de împădurire din această toamnă
VIDEO // Președinta Maia Sandu, după summitul CPE de la Dublin: „Republica Moldova are prieteni în Europa, alături de care lucrăm umăr la umăr”
DOC // Lista candidaților la Bursa Președinției pentru anul de studii 2026–2027, publicată în Monitorul Oficial
Bild: Rusia ar cere retragerea Finlandei din NATO și eliminarea bazelor militare ale Alianței din țările baltice
Grant de două milioane de dolari pentru reabilitarea energetică a clădirilor publice din Republica Moldova
DOC // Hotărârea Guvernului privind ratificarea Acordului moldo-ucrainean de cooperare tehnico-militară, publicată în Monitorul Oficial
Doi procurori vor fi audiați în cadrul procesului de evaluare externă. Ședințele vor fi publice