ro

 

Oficial
01 Septembrie, 2026 / 19:17
/ 26 Martie, 2026

Maia Sandu în prima vizită oficială a unui șef de stat moldovean în Republica Slovacă: parteneriat bilateral aprofundat și angajament comun pentru aderarea Republicii Moldova la UE

Președinția Republicii Moldova
presedinte.md

Președinta Maia Sandu a efectuat astăzi prima vizită oficială a unui șef de stat moldovean în Republica Slovacă, la invitația Președintelui Peter Pellegrini. Pe parcursul zilei, Președinta a avut convorbiri cu omologul său slovac, miniștrii economiei și apărării, a fost primită de Președintele Parlamentului, Richard Raši, și s-a întâlnit cu mai mulți deputați slovaci.

Vizita a marcat 33 de ani de relații diplomatice între cele două state și a deschis un nou capitol în cooperarea bilaterală — prin semnarea unor acorduri, desfășurarea forumului de afaceri moldo-slovac și reafirmarea sprijinului Bratislavei pe calea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

În cadrul vizitei au fost semnate trei instrumente bilaterale. Acordul privind securitatea socială va garanta că perioadele de muncă din ambele țări sunt recunoscute și cumulate pentru stabilirea pensiei, iar beneficiarii își vor putea primi pensiile și alte prestații sociale indiferent de statul în care au reședința. Instrumentul vine în întâmpinarea nevoilor a sute de moldoveni angajați în sectoarele automotive, de producție și logistică din Slovacia.

Totodată, au fost semnate două Memorandumuri de Înțelegere: între Agenția de Investiții a Republicii Moldova și Agenția Slovacă pentru Dezvoltarea Investițiilor și Comerțului (SARIO), respectiv între Camerele de Comerț și Industrie ale celor două țări. Aceste instrumente creează cadrul instituțional pentru atragerea investițiilor slovace în Moldova și aprofundarea relațiilor comerciale bilaterale.

Adresându-se antreprenorilor, Președinta Sandu a declarat: „Moldova este deschisă pentru afaceri. Acum este momentul.”

Exporturile moldovenești către Slovacia au crescut cu peste 30% în 2025. „Avem un potențial cu mult mai mare, în special în sectoare precum componentele automotive, energia regenerabilă, procesarea agroalimentară și sectorul IT”, a opinat șefa statului. Planul de Creștere al UE de aproape 2 miliarde de euro creează oportunități concrete pentru companiile slovace cu experiență în implementarea proiectelor europene, precum și în dezvoltarea parcurilor industriale. 

Cele două părți au convenit, de asemenea, aprofundarea colaborării în sectorul de apărare.

Aderarea țării noastre la Uniunea Europeană a constituit o temă centrală a vizitei. Președinta Sandu a evocat exemplul Slovaciei ca reper pentru parcursul Moldovei: „Vrem ca copiii noștri să crească în libertate, în siguranță, într-o țară în care fiecare își poate realiza potențialul. Nu cerem favoruri — cerem să fim evaluați pe baza propriilor noastre eforturi.”

Președintele Pellegrini a transmis un mesaj ferm de susținere: „Suntem în favoarea extinderii Uniunii Europene și vom face tot posibilul ca Republica Moldova să treacă mai departe și să ajungă pe calea care duce, în câțiva ani, la statutul de membru al Uniunii Europene. Îmi doresc, atât eu, cât și cetățenii Republicii Slovace, să vă vedem cât se poate de repede la masa europeană, în calitate de membru oficial al Uniunii Europene.”

Președinta Sandu a abordat și situația de securitate din regiune, subliniind că agresiunea rusă nu se oprește la granițele Ucrainei. Bombardarea de către Rusia a unei centrale hidroelectrice ucrainene a poluat râul Nistru, lăsând 300.000 de oameni fără apă potabilă, iar un alt atac a scos din funcțiune linia Isaccea-Vulcănești care furnizează până la 70% din electricitatea Moldovei. Președinta a salutat solidaritatea Slovaciei în ambele cazuri: echipamente oferite pentru intervenția pe Nistru și sprijinul operatorului de rețea slovac pentru facilitarea fluxurilor transfrontaliere de energie electrică.

Șefa statului a evidențiat și reziliența Ucrainei: „Reziliența Ucrainei contează mult dincolo de Ucraina însăși. Este esențială pentru securitatea Moldovei și pentru securitatea europeană în ansamblu. Fiecare zi în care Ucraina rezistă ajută la protejarea Moldovei, întărește securitatea Europei și apără principiile de care depinde pacea pe continentul nostru.”

Din delegația Republicii Moldova au făcut parte viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Discursul integral al Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Președintele Republicii Slovace, Peter Pellegrini, poate fi accesat aici.


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Întrevederea Președintei Maia Sandu cu membrii Comitetului Politic al NATO

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu președintele Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale, despre dezvoltarea sectorului în Republica Moldova

/ Acum 6 zile

59 de tineri au încheiat programul de stagii plătite în serviciul public

/ Acum 6 zile

Starea de alertă în sectorul energetic și în domeniul hidrologic, prelungită cu 30 de zile

/ Acum 6 zile

Guvernul susține introducerea licențierii la importul de culturi cerealiere și oleaginoase până la 31 octombrie 2026

/ Acum 6 zile

Guvernul va sprijini incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, în baza unui Program național pentru anii 2026-2030

/ Acum 6 zile

29 de proiecte noi de dezvoltare regională, incluse în Documentul unic de program 2025-2027

/ Acum 6 zile

Guvernul uniformizează treptat regimul fiscal aplicat mărfurilor introduse de operatorii economici din regiunea transnistreană

/ Acum 7 zile

Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare cu ambasadorul Regatului Belgiei în Republica Moldova

/ Acum 7 zile

Lipsa sediilor proprii rămâne principalul impediment în pregătirea instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană

/ Acum 7 zile

Subiecte de actualitate privind dosarul transnistrean discutate de viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri și ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Păun Rohovei

/ Acum 7 zile

Președinții României și Ucrainei, invitați la sărbătorirea a 35 de ani de independență a Republicii Moldova

/ Acum 7 zile

Maia Sandu a pledat, la Kyiv, pentru consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei: înseamnă un cer mai sigur și deasupra Republicii Moldova

/ 24 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, mesaj către poporul ucrainean, la inaugurarea expoziției dedicată patrimoniului sacru al Ucrainei: „Apărând independența Ucrainei, apărați, în același timp, și independența noastră”