Noul an de studii a început în universitățile din țară: burse majorate, număr în creștere al studenților admiși și investiții în modernizare
Mii de tineri au început astăzi noul an de studii la Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. La festivitățile de deschidere a participat și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care i-a îndemnat pe studenți să profite de oportunitățile oferite de universități și să privească anii de studenție ca pe o perioadă de dezvoltare personală și profesională, transmite MOLDPRES.
Adresându-se în mod special studenților din anul I, ministrul i-a îndemnat să valorifice oportunitățile oferite de universități, să fie implicați și să privească anii de studenție nu doar ca pe o etapă de pregătire profesională, ci și ca pe o perioadă în care își pot descoperi potențialul și pot contribui la dezvoltarea comunității.
Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării (MEC), după primele două tururi ale admiterii, la programele de licență și studiile integrate au fost înmatriculați 4462 de studenți la USM, cu 221 mai mulți decât în 2025. La UPS „Ion Creangă” au fost înmatriculați 1437 de studenți, cu 10% mai mult față de anul trecut.
Începutul noului an de studii vine și cu burse majorate cu cel puțin 40 la sută pentru studenții de la licență. Astfel, tinerii înmatriculați la programele de licență la specialitățile STEAM (științe, tehnologii, inginerie, arte și matematică), care studiază cu frecvență pe locuri finanțate de la bugetul de stat, vor avea burse majorate cu 50% față de nivelul general. Mai exact, începând cu 1 septembrie 2026, pentru aceste specialități bursa de categoria I va constitui 2.855 de lei, cea de categoria II - 2.435 de lei, iar cea de categoria III - 2.250 de lei.
În același timp, toți studenții înmatriculați la învățământul cu frecvență, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, în domeniul educației, specialitățile STEAM (științe, tehnologii, inginerie, arte și matematică), vor beneficia de burse de studii pe tot parcursul anilor de studii, fără a fi supuși vreunei plafonări a numărului de beneficiari.
Totodată, ultimii ani au fost marcați de investiții semnificative în modernizarea campusurilor universitare. La UPS „Ion Creangă”, investițiile realizate cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării și al Băncii Mondiale au contribuit la modernizarea condițiilor de studiu la toate cele opt facultăți. Au fost renovate și dotate laboratoare de chimie, biologie, fizică și tehnologii informaționale, Centrul de resurse educaționale deschise, un hub multifuncțional pentru arte vizuale și design și mai multe spații de studii. În paralel, au fost modernizate programele de formare a viitorilor profesori, pentru ca pregătirea lor să răspundă mai bine realităților din școli și cerințelor actuale ale pieței muncii.
Tot începând cu acest an universitar, peste 200 de studenți ai UPS „Ion Creangă” vor locui în Căminul nr. 5, renovat capital și dotat la standarde europene. Investiția, în valoare de 1,8 milioane de euro, a permis amenajarea camerelor, bucătăriilor și grupurilor sanitare, dotarea cu mobilier și echipamente moderne și adaptarea clădirii pentru persoanele cu dizabilități.
La USM, cu sprijinul Băncii Mondiale, au fost modernizate și dotate cu echipamente de ultimă generație zeci de laboratoare, săli de curs și centre de instruire. Universitatea a inaugurat Centrul de Date dotat cu echipamente performante, unice în Republica Moldova. Sunt dezvoltate laboratoare în domeniul biotehnologiilor moderne și al ingineriei biochimice, sunt actualizate programele și suporturile de curs, iar studenții au acces la mai multe oportunități de cercetare și pregătire practică. În luna octombrie urmează să fie deschis și un cămin studențesc renovat și dotat.
VIDEO // Peste 60 de milioane de lei vor fi investiți în modernizarea Liceului „Lucian Blaga” din Chișinău
FOTO // Un nou program de formare urmărește consolidarea leadershipului universitar
Un tânăr a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru escrocherii de peste 240.000 de lei
Atenție, șoferi! Pe traseele din țară se circulă în condiții de ceață
Peste 200 de clădiri din Chișinău au fost conectate la încălzire
Refugiații și migranții vulnerabili vor beneficia de acces mai bun la serviciile de sănătate
Legea privind investigarea accidentelor din transporturi, publicată în Monitorul Oficial
INTERVIU MOLDPRES // Ce trebuie să știe o femeie care se află într-o relație abuzivă? Dominika Stojanoska, reprezentanta de țară UN Women: „Violența nu este vina ei și nu trebuie să treacă singură prin această situație”
DOC // Noi reguli pentru desemnarea judecătorilor Curții Constituționale. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
Al doilea lot de vaccin antigripal a ajuns la ANSP. Urmează distribuirea dozelor către instituțiile medicale
Un pieton a decedat, lovit de o mașină pe bulevardul Dacia din Chișinău. Șoferul a fugit, abandonând automobilul
Agenda evenimentelor vineri, 23 octombrie
Ploi puternice pe arii extinse, temperatura aerului va ajunge la +17 grade Celsius, vineri
Procurorul Petru Iarmaliuc a trecut evaluarea externă de integritate
Acces facilitat pe piața europeană: BEI acordă 150 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului agroalimentar prin programul „Livada Moldovei II”
Premierul Vasile Tofan și Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții au discutat despre accelerarea proiectelor de dezvoltare în Republica Moldova
Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană
Vicepremierul Valeriu Chiveri a participat la marcarea a 30 de ani de activitate a Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol
Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de canoe maraton din Argentina
FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului
O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona
Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO
BNM simplifică regulile valutare: transferuri și investiții de până la 100.000 de euro fără autorizație
CEC a aprobat simbolurile electorale pentru imprimare în buletinele de vot la alegerile regionale din 15 noiembrie
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele Ungariei, András Baka, la Palatul Sándor din Budapesta
Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni
UPDATE: O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova și a dispărut de pe radare
Negocierile trilaterale dintre Rusia, SUA și Ucraina ar putea avea loc la Abu Dhabi în prima jumătate a lunii noiembrie
GALERIE FOTO // Două spitale din Moldova au început procesul de modernizare energetică
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de toamnă