Maia Sandu susține că proiectele realizate cu sprijinul UE contribuie la modernizarea țării
Chişinău, 22 mai. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat în seara de sâmbătă la celebrarea Zilei Europei în orașul Edineț. Șefa statului a făcut, împreună cu primarul Constantin Cojocaru și cu Ambasadorul UE, Janis Mazeiks, turul Orășelului European și a discutat cu oamenii prezenți la eveniment, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
„M-am bucurat să întâlnesc oameni cu inima deschisă și cu încredere în viitorul nostru european. Le-am mulțumit pentru că, datorită bunătății cu care îi ajută pe refugiații din Ucraina, astăzi o lume întreagă știe că Moldova este o țară cu oameni generoși. Este și mesajul pe care l-au transmis cetățenilor noștri toți cei cu care am vorbit în aceste zile la Bruxelles”, a spus Președintele Maia Sandu.
Potrivit șefei statului, Uniunea Europeană este, întâi de toate, un proiect de pace - și pacea este lucrul pe care îl prețuim cel mai mult în aceste zile. „Uniunea Europeană este și un proiect de prosperitate. Proiectele economice și de infrastructură, realizate cu sprijinul UE la Edineț și în alte localități din Moldova, contribuie la modernizarea țării noastre”, a menționat ea, adresându-se celor prezenți.
Evenimentul s-a încheiat cu un concert al Moldovan Youth Orchestra. Președintele Maia Sandu i-a aplaudat pe instrumentiștii conduși de Andriano Marian și pe soliștii Ana Cernicova, Felicia Dunaf, Ștefan Albu și Adriana Babin, și le-a mulțumit pentru că și prin muzică ne aduc mai aproape de Europa.
Foto: Președinție
Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP31)
Premierul Vasile Tofan a participat la Conferința ONU privind schimbările climatice
Cooperarea Republicii Moldova cu BERD, discutată de Premierul Vasile Tofan și Președinta instituției financiare, Odile Renaud-Basso
Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
Alertă falsă de incendiu la Aeroportul Chișinău. Activitatea aerogării se desfășoară în regim normal
Alegeri repetate pentru funcția de primar în satul Novosiolovca, raionul Taraclia. Secția de votare și-a început activitatea
Cetățenii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară și a Guvernatorului regiunii
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce traversa strada regulamentar
VIDEO // Peste 2 000 de persoane au participat la campania de împădurire din localitatea Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder: „Transformăm acțiunea de plantare într-o responsabilitate națională”
BTA: Biblioteca Națională a Bulgariei va premia, pe 10 decembrie, toți donatorii campaniei dedicate marcării a 150 de ani de la fondare
Accident grav la Florești. Un motociclist a murit la spital după ce s-a izbit de un copac
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”
Generația Pădurii 2026: 33 mii de puieți de plop, plantați pe o suprafață de 40 de hectare
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la Summitul Francofoniei din Phnom Penh
Un angajat al poliției a fost rănit în timpul unei vânători în zona Criuleni-Dubăsari
FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune
Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat