ro

 

Oficial
13 Noiembrie, 2026 / 08:35
/ 29 Iulie, 2022

Moldovenii care se întorc din diasporă vor putea importa fără taxă o mașină cu termenul de exploatare de până la 9 ani

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Executivul a aprobat astăzi avizul asupra amendamentului la proiectul de lege privind acordarea unor facilități fiscale și vamale pentru cetățenii Republicii Moldova care revin cu traiul în Republica Moldova, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către președintele țării, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Astfel, scutirea de taxa de import pentru un mijloc de transport se va aplica pentru mașinile cu termen de exploatare de până la 9 ani, și nu până la 7 ani, cum s-a aprobat anterior.

Totodată, potrivit avizului, mijlocul de transport nu va putea fi comercializat, gajat, donat, dat în posesie sau folosință timp de 3 ani, și nu de 5 ani, cum s-a stabilit anterior.

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 3 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 3 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 3 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 3 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

/ Acum 3 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare

/ Acum 3 zile

Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”

/ Acum 3 zile

Parlamentul găzduiește vizita unei delegații a Seimasului Republicii Lituania

/ Acum 4 zile

Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a fost pusă sub tensiune. Președinta Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”

/ Acum 4 zile

Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul evenimentului de lansare a proiectului LEA Vulcănești–Chișinău

/ Acum 5 zile

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorii Irlandei, Italiei, Regatului Unit, României, SUA și Țărilor de Jos acreditați pe lângă OSCE