ro

 

Oficial
26 Octombrie, 2026 / 20:42
/ 21 Iulie, 2022

Natalia Gavrilița a avut, la Washington, o întrevedere cu un senator american

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 21 iul. /MOLDPRES/. Soluțiile privind fortificarea securității energetice naționale, dar și depășirea crizei regionale au fost discutate, la Washington, la întrevederea prim-ministrului Natalia Gavrilița cu senatorul american, Christopher Andrew Coons. Părțile au făcut un schimb de opinii privind situația actuală de securitate și au vorbit despre modalitățile practice de a sprijini țara noastră, inclusiv pentru asigurarea stabilității și rezilienței economice și energetice, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Șefa Executivului a menționat că, în această perioadă, investițiile strategice în domeniul energetic sunt prioritare, iar autoritățile au setat mai multe obiective ce țin de  diversificarea surselor de energie. În același timp, potrivit premierului, în gestionarea acestei crize accentul este pus pe oameni și ajutorul pe care Guvernul îl poate oferi celor cu venituri modeste.

În acest sens, în scopul de a diminua impactul creşterii preţurilor la energie asupra consumatorilor social  vulnerabili, recent, a fost aprobată instituirea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice. Crearea Fondului va permite acordarea în factură a compensațiilor lunare pentru consumul de gaze naturale, energie electrică și termică, precum și a unei subvenții pentru înlocuirea electrocasnicelor depășite tehnic cu unele eficiente din punct de vedere energetic. „Vom face în continuare tot ce este posibil pentru a proteja cetățenii noștri de scumpiri, iar asistența adițională din partea partenerilor noștri, în mod special din partea SUA, va fi extrem de utilă în acest sens”, a spus Natalia Gavrilița.

Oficialii și-au exprimat interesul pentru consolidarea parteneriatului moldo-american în sectoare cu potențial ridicat și au convenit să întreprindă eforturi comune pentru realizarea cu succes a proceselor de transformare, lansate în beneficiul oamenilor din Republica Moldova.  

Premierul Natalia Gavrilița a efectuat, în perioada 14-21 iulie, o vizită de lucru în SUA.

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Adoptat de Parlament: Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin instituții financiare licențiate în Moldova

/ Acum 4 zile

Accesul la informațiile cadastrale a fost extins pentru mai multe categorii de persoane și instituții

/ Acum 4 zile

Persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș. Proiectul a fost adoptat de Parlament

/ Acum 4 zile

Lucrările de modernizare a sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți au fost declarate de utilitate publică de interes național

/ Acum 4 zile

Impactul asupra mediului și eficiența energetică, obligatorii la achiziția vehiculelor din bani publici

/ Acum 4 zile

Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul privind mobilitatea urbană

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu misiunea FMI, aflată în vizită la Chișinău

/ Acum 4 zile

Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost votat în prima lectură

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria

/ Acum 5 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului

/ Acum 5 zile

Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026

/ Acum 5 zile

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști

/ Acum 5 zile

Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032

/ Acum 5 zile

Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată