ro

 

Oficial
29 Septembrie, 2026 / 12:25
/ Acum 1 oră

Peste 1 000 de persoane au participat, în septembrie, la activitățile dedicate deschiderii parlamentare

Parlamentul Republicii Moldova
parlament.md

Peste 1 000 de cetățeni din diferite localități ale țării, precum și turiști din 17 țări au vizitat, în luna septembrie, Parlamentul și au participat la activitățile dedicate promovării democrației și participării cetățenilor la procesul decizional. Programul a inclus întâlniri cu deputații, activități de educație civică, exerciții de simulare legislativă, jocuri intelectuale și ateliere de creație.

Pe parcursul lunii, vizitatorii au avut posibilitatea să afle mai multe despre activitatea Parlamentului, procesul legislativ și rolul cetățenilor în procesul decizional. Pentru diferite categorii de vârstă au fost organizate activități educaționale și interactive.

 

O parte importantă a programului a fost dedicată elevilor și studenților. Aceștia au participat la „Ora Democrației”, simulări ale procesului legislativ, jocuri și alte activități menite să le ofere o perspectivă practică asupra modului în care funcționează Parlamentul și asupra procesului de adoptare a legilor. La final, copiii și tinerii au lăsat într-o boxă special amenajată propuneri pentru o democrație mai puternică.

 

Totodată, copiii de la Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” și de la Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico” au participat la atelierul de creație „Parlamentul prin ochii copiilor”. Tinerii voluntari de la Fundația de binefacere „Caritas Moldova” au avut, la rândul lor, ocazia să fie jurnaliști parlamentari pentru o zi. Aceștia au pregătit un interviu, o galerie de fotografii și un material video de la un eveniment organizat în Parlament.

 

Un alt eveniment important al lunii a fost Festivalul-concurs național de muzică patriotică „Te cânt, Patrie și Neam”, ediția 2026. Peste 500 de artiști din întreaga țară au participat la gala festivalului, desfășurată în scuarul Parlamentului, unde au promovat, prin muzică, valorile naționale.

 

În contextul promovării participării civice și a implicării tinerilor în procesul decizional, Parlamentul a găzduit sesiunea națională de lansare a celei de-a IX-a ediții a programului „Sub cușma lui Guguță”, organizat de Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova.

Tot în luna septembrie s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a jocului intelectual „LEGE pentru TINE(ri)”. Liceeni din Fălești, Orhei și Chișinău au elaborat inițiative legislative, pe care le-au prezentat și le-au supus votului în cadrul unei simulări a ședinței plenare a Parlamentului.

 

Seria activităților dedicate deschiderii parlamentare s-a încheiat cu spectacolul documentar „Noaptea scrisă cu roșu”, în regia Luminiței Țâcu, cu participarea actorilor de la „Teatrul Fără Nume”. Spectacolul a readus în atenția publicului destinele a două tinere marcate de regimul totalitar sovietic, Asea Andruh și Lilia Neagu, și de persecuțiile îndreptate împotriva persoanelor care și-au exprimat liber convingerile.

 

Programul de activități dedicate deschiderii parlamentare este organizat anual de Parlament, începând din 2017, și este dedicat Zilei internaționale a democrației, marcată la 15 septembrie.  Instituită printr-o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 2007, Ziua internațională a democrației subliniază importanța democrației și a valorilor democratice în întreaga lume.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Republica Moldova, reprezentată la Conferința interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în Uniunea Europeană

/ Acum 3 zile

Clădirile publice vor fi reabilitate energetic cu sprijinul Băncii Mondiale

/ Acum 4 zile

Discursul Președintei Maia Sandu la aniversarea a 35-a a ASEM

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit cu omologul său olandez, Rob Jetten

/ Acum 4 zile

Copiii cu deficiențe de auz i-au învățat pe deputați și funcționari limbajul semnelor

/ Acum 4 zile

Avansarea parcursului european al Republicii Moldova, discutată de Premierul Vasile Tofan și Premierul Irlandei, Micheál Martin

/ Acum 4 zile

Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 24 septembrie 2026

/ Acum 4 zile

Angajații din sistemul de asistență socială vor putea beneficia de noi oportunități de dezvoltare profesională și sporuri salariale

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, la a 80-a aniversare a USM: „Avem nevoie de oameni care își folosesc cunoștințele pentru binele societății”

/ Acum 4 zile

O nouă reuniune de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană

/ Acum 4 zile

Cadrul normativ privind protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor va fi ajustat la standardele europene

/ Acum 4 zile

Parlamentul a ratificat un nou acord dintre Republica Moldova și România în domeniul infrastructurii de transport de interes strategic

/ Acum 4 zile

Lucrările de modernizare a sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Proiectul a fost votat în prima lectură

/ Acum 4 zile

Va fi simplificat procesul de obținere a autorizațiilor pentru producerea energiei din surse regenerabile