Portul Internațional Liber Giurgiulești: modernizare și administrare mai eficientă
Portul Internațional Liber Giurgiulești va avea condiții mai bune pentru dezvoltare, investiții și extinderea capacităților logistice și va fi declarat obiectiv de infrastructură portuară strategică. Guvernul a aprobat modificarea Legii privind activitatea Portului, pentru a consolida rolul acestuia în comerțul regional și a susține economia națională.
Astfel, sunt stabilite reguli mai clare pentru investitori și pentru companiile care activează în Port. Administrarea Portului va fi îmbunătățită prin delimitarea clară a responsabilităților între investitor și rezidenți - fiecare parte va avea responsabilități bine definite, ceea ce înseamnă o administrare mai transparentă și mai eficientă.
Un element important este alinierea regulilor vamale și fiscale la standardele Uniunii Europene, ceea ce va face Portul mai atractiv pentru investitori. De menționat că modificările adoptate nu prevăd introducerea unor taxe sau obligații suplimentare pentru companiile care activează în Port.
Datorită modificărilor, Portul va putea funcționa și după anul 2030, când expiră perioadă prevăzută de reglementările în vigoare. Activitatea va continua fără întreruperi, iar investitorii vor avea stabilitate pe termen lung.
Portul Giurgiulești reprezintă principalul punct de acces al Republicii Moldova la transportul maritim și fluvial internațional. Împreună cu Portul de pasageri și mărfuri Giurgiulești, acesta formează complexul portuar Giurgiulești – un nod logistic esențial pentru comerțul extern al țării. La sfârșitul anului 2025, în calitate de rezidenți ai PILG erau înregistrate 74 de companii, cu un număr de aproximativ 800 de angajați.
Amintim că, la 31 decembrie 2025, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a semnat acordul de vânzare a companiei Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, către Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța.
Noul proprietar s-a angajat să realizeze investiții pe termen lung pentru dezvoltarea portului. Acestea vizează modernizarea infrastructurii, extinderea capacităților portuare și îmbunătățirea serviciilor pentru operatori. De asemenea, portul urmează să fie integrat mai strâns în rețeaua comercială și logistică a Portului Constanța. Aceste îmbunătățiri urmăresc transformarea PILG într-un port mai competitiv și mai rezilient, pe deplin integrat în coridoarele europene de transport.
Victor Agrici a participat la Reuniunea Secretarilor Generali ai Parlamentelor din statele membre ale Consiliului Europei
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu omologii săi din Italia, Franța și Turcia
Premierul Vasile Tofan a participat la evenimentul de lansare a Moldova AI Hub: „Inteligența artificială - o oportunitate pentru ca Republica Moldova să sară peste etape de dezvoltare tehnologică”
Igor Grosu a prezentat la Conferința Europeană a Președinților de Parlament experiența Republicii Moldova în combaterea ingerințelor străine
Progresele în implementarea Foii de parcurs privind „Reforma administrației publice”, discutate cu societatea civilă
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană
Mai multe oportunități pentru IMM-uri. Legislația națională va fi armonizată cu acquis-ul european
Autoritățile care cumpără vehicule prin proceduri de achiziții publice vor trebui să țină cont de impactul acestora asupra mediului și de eficiența energetică
Fermierii vor avea acces la tehnică agricolă modernă și sisteme de irigare, cu sprijinul Japoniei
Clădirile publice din Republica Moldova vor fi modernizate pentru a reduce consumul de energie și cheltuielile de întreținere
Lucrările de construcție a liniei electrice Strășeni–Gutinaș și de modernizare a stației electrice Strășeni vor fi declarate de utilitate publică de interes național
Investiții de 80 de milioane de euro pentru modernizarea a 25 de școli profesionale, colegii și centre de excelență, până în anul 2032
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Prim-viceprim-ministrul Ucrainei, Denis Șmîhal: Debitul de apă deversat pe râul Nistru va crește cu cca 20%
Igor Grosu va participa la Conferința Europeană a Președinților de Parlament din Statele Membre ale Consiliului Europei
Unele medicamente s-ar putea scumpi. Ce măsuri pregătește Ministerul Sănătății
Peste 140 de angajați ai sistemului penitenciar au beneficiat de instruire în domeniul antiterorismului
Fermierii din sectorul zootehnic pot solicita sprijin financiar de aproape 29 de milioane de lei
Experți greci instruiesc specialiștii din Moldova în valorificarea patrimoniului arheologic și utilizarea inteligenței artificiale
Avere nejustificată de peste 474.000 de lei, constatată de ANI în cazul unui ofițer al SPPS
Importurile de cărbune în Republica Moldova au scăzut cu 19%. Comercianții caută furnizori noi înainte de iarnă
Circa 1200 de tineri vor începe serviciul militar în termen în Armata Națională
Ministrul Mihai Popșoi, discuție cu omologul român, Dan Neculăescu: „Vom aprofunda parteneriatul strategic, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Alexei Buzu anunţă o nouă rundă de consultări în contextul reformei APL: „Primăriile mici vor trebui să opteze pentru amalgamare, de dorit voluntară”
Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară
Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare
Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Un bărbat de 71 de ani, salvat de pompieri după ce s-ar fi intoxicat cu fum de la o sobă, la Fălești
Republica Moldova va încheia un acord de securitate socială cu Irlanda. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor