Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Frantisek Ruzicka, Secretarul general adjunct al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
Colaborarea dintre Republica Moldova și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și sprijinul oferit de organizație, complementar întregii asistențe externe care susține parcursul european al țării, au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Alexandru Munteanu cu Secretarul general adjunct al organizației, Frantisek Ruzicka.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a subliniat că integrarea europeană, creșterea economică și consolidarea securității reprezintă obiectivele principale ale Guvernului, iar asistența partenerilor externi este esențială pentru realizarea acestora. Sprijinul oferit de OCDE vizează multiple sectoare, inclusiv dezvoltarea energiei verzi, susținerea mediului de afaceri și a întreprinderilor mici și mijlocii, reforma justiției, combaterea dezinformării și consolidarea educației financiare.
La rândul său, Frantisek Ruzicka a menționat că Republica Moldova reprezintă un exemplu de succes în procesul de stabilizare economică și a dat asigurări că sprijinul acordat va fi adaptat necesităților actuale, pentru a accelera integrarea europeană. A fost reiterată importanța Memorandumului de Cooperare semnat în 2023 și a Planului de Acțiuni RM - OCDE pentru perioada 2024-2027 și contribuția acestora la implementarea reformelor și consolidarea capacităților instituționale.
Oficialii au discutat, de asemenea, despre îmbunătățirea climatului investițional și a poziției Republicii Moldova în clasamentele internaționale, factori care contribuie la îmbunătățirea imaginii țării și la atragerea investițiilor în economie. „Cred că este cel mai bun moment pentru investitori să vină acum în Republica Moldova și să-și dezvolte ulterior afacerile, atunci când veți deveni o țară membră a UE”, a menționat, în context, Frantisek Ruzicka.
Prim-ministrul Munteanu și secretarul general adjunct al OCDE au convenit să consolideze dialogul, aflat într-o dinamică ascendentă în ultimii ani, astfel încât Republica Moldova să beneficieze în continuare de expertiză care să susțină eforturile de integrare europeană a țării noastre.
Întrevederea a avut loc în contextul participării înaltului oficial al OCDE la Conferința de nivel înalt privind drepturile sociale „Carta Socială Europeană”, organizată în cadrul Președinției Republicii Moldova a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative
Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026
Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar
Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău
Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale
Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu secretara de stat pentru afaceri europene a Croației, Andreja Metelko-Zgombić
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în dialog cu ministrul afacerilor externe al României, Dan Neculăescu
Premierul Vasile Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy: „Ne dorim același lucru - pace, dezvoltare și un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
Alegeri și referendum: peste 2.800 de persoane au votat până la prânz. Cea mai mare prezență a fost înregistrată la Hăsnășenii Mari
Judocanii moldoveni au obținut două medalii la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi
Tânăr de 22 de ani, ucis în urma unei altercații în sectorul Botanica. Un suspect a fost reținut
Judocanul Ciprian Gribineț a cucerit bronzul la Campionatul European U23
Reguli noi pentru cumpărăturile online din străinătate. Ce se schimbă de la 1 noiembrie
Bulgaria organizează al doilea tur al alegerilor prezidențiale
FBI acuză oficial Coreea de Nord de furtul criptomonedelor de la Binance în valoare de 6,3 miliarde de dolari
Peste 440 de alegători au votat până la ora 09:00 în localitățile unde au loc alegeri
Nicolae Guțu transformă lemnul în bijuterii și obiecte de uz casnic
Alegătorii din șapte localități sunt așteptați astăzi la urne pentru alegeri locale și un referendum
Guvernul respinge informațiile despre compromiterea semnăturii electronice. Rezultatele preliminare ale investigației nu confirmă falsificarea
O altă dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona de nord a țării
O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Traficul aerian, restricționat temporar în nordul țării
Agricultorii cu datorii la contribuțiile sociale vor plăti penalități din 1 noiembrie. CNAS explică termenele de achitare
CEC a suspendat temporar depunerea online a contestațiilor electorale
Un șofer de 65 de ani a murit într-un accident rutier produs la Pîrlița, Ungheni