Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 29 octombrie 2026
- Adoptat de Parlament: tractoarele și utilajele agricole vor fi omologate conform standardelor europene.
- Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase a fost prelungită până la sfârșitul anului 2026.
- Fermele mici din sate vor putea funcționa în baza unor condiții clar stabilite.
- Republica Moldova își aliniază legislația audiovizuală la standardele europene. Proiectul, votat în lectura a treia.
- Proiectul de lege care prevede simplificarea procesului de obținere a autorizațiilor pentru producerea energiei din surse regenerabile a fost adoptat de Parlament în lectura a doua.
- Republica Moldova va consolida integritatea proceselor electorale prin aderarea la International IDEA.
- Cursuri de limba română și sprijin la integrare pentru străinii din Republica Moldova: Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind integrarea străinilor.
- Cadrul normativ privind protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor a fost ajustat la standardele europene.
- Parlamentul a adoptat în lectura a doua un proiect de lege care vizează consolidarea garanțiilor privind independența procesuală a procurorilor specializați.
- Legislația națională privind probele electronice a fost armonizată cu standardele internaționale.
- Legislativul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care urmărește armonizarea cadrului normativ național cu standardele europene privind controlul comerțului cu bunuri ce pot fi utilizate pentru a aplica pedeapsa capitală, tortura și alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane și degradante.
- Parlamentul a denunțat în prima lectură două acorduri cu CSI care nu au fost aplicate.
*****
Итоги пленарного заседания Парламента от 29 октября 2026 года
- Принято Парламентом: тракторы и сельскохозяйственная техника будут проходить омологацию в соответствии с европейскими стандартами.
- Лицензирование импорта зерновых и масличных культур продлено до конца 2026 года.
- Небольшие фермы в сельской местности смогут работать на основании чётко установленных требований.
- Республика Молдова приводит аудиовизуальное законодательство в соответствие с европейскими стандартами. Проект принят в третьем чтении.
- Законопроект об упрощении процедуры получения разрешений на производство энергии из возобновляемых источников принят Парламентом во втором чтении.
- Республика Молдова укрепит добросовестность избирательных процессов посредством присоединения к International IDEA.
- Курсы румынского языка и поддержка интеграции иностранцев в Республике Молдова: Парламент принял законопроект об интеграции иностранцев.
- Нормативная база в области гражданской защиты и пожарной безопасности приведена в соответствие с европейскими стандартами.
- Парламент принял во втором чтении законопроект об укреплении гарантий процессуальной независимости специализированных прокуроров.
- Национальное законодательство в области электронных доказательств приведено в соответствие с международными стандартами.
- Парламент одобрил в первом чтении законопроект, направленный на приведение национальной нормативной базы в соответствие с европейскими стандартами контроля за торговлей товарами, которые могут использоваться для исполнения смертной казни, пыток и других видов жестокого, бесчеловечного или унижающего достоинство наказания или обращения.
- Парламент принял в первом чтении решение о денонсации двух соглашений с СНГ.
******
Summary of the plenary sitting of the Parliament held on October 29, 2026
- Adopted by Parliament: tractors and agricultural machinery will be type-approved in accordance with European standards.
- The licensing requirement for imports of cereals and oilseeds has been extended until the end of 2026.
- Small farms in rural areas will be able to operate under clearly defined conditions.
- The Republic of Moldova aligns its audiovisual legislation with European standards. The draft law was passed in the third reading.
- The draft law simplifying the process of obtaining permits for renewable energy production was adopted by Parliament in the second reading.
- The Republic of Moldova will strengthen the integrity of electoral processes by joining International IDEA.
- Romanian language courses and integration support for foreigners in the Republic of Moldova: Parliament adopted the draft law on the integration of foreigners.
- The regulatory framework on civil protection and fire safety has been aligned with European standards.
- Parliament adopted, in the second reading, a draft law aimed at strengthening safeguards for the procedural independence of specialised prosecutors.
- National legislation on electronic evidence has been aligned with international standards.
- Parliament approved, in the first reading, a draft law aimed at aligning the national regulatory framework with European standards on controlling trade in goods that could be used to carry out capital punishment, torture or other cruel, inhuman or degrading punishment or treatment.
- Parliament approved, in the first reading, the denunciation of two agreements with the CIS that have not been implemented.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău
Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale
Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu secretara de stat pentru afaceri europene a Croației, Andreja Metelko-Zgombić
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în dialog cu ministrul afacerilor externe al României, Dan Neculăescu
Premierul Vasile Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy: „Ne dorim același lucru - pace, dezvoltare și un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi
Prim-ministrul Vasile Tofan, la Forumul Economic Internațional de la Kyiv: „Ucraina merită mai mult decât să reziste. Ucraina merită să prospere”
Discursul Premierului Vasile Tofan, la Forumul Economic Internațional de la Kyiv
Noi reguli pentru independența procurorilor specializați
VIDEO // Șase persoane, reținute într-un dosar de escrocherie în construcții. Prejudiciul depășește 25 de milioane de lei
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase, prelungită. Măsura intră în vigoare la 1 noiembrie
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”
FOTO // Republica Moldova discută cu partenerii internaționali noi finanțări pentru protejarea pădurilor, râurilor și solurilor
Parlamentul a denunțat în prima lectură două acorduri cu CSI care nu au fost aplicate
Prim-ministrul Vasile Tofan, la evenimentul „Construim Moldova”: „O țară europeană nu se declară, o țară europeană se construiește”
CONSTRUIM MOLDOVA // R. Moldova va avea un centru pentru colectarea și prelucrarea deșeurilor speciale. Ministrul Alexandru Gasnaș: „Avem nevoie de un mediu curat și sănătos”
Stația Electrică Chișinău, în etapa verificărilor înainte de punerea sub tensiune
CONSTRUIM MOLDOVA // Zece centre de sănătate vor fi renovate și dotate cu echipamente moderne. Ministrul Alexandru Gasnaș: „Serviciile medicale trebuie să fie mai aproape de oameni”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, explică de ce s-a întâlnit cu mitropoliții Antonie și Vladimir: „Trebuie să fie o colaborare frumoasă între cele două mitropolii”
Guvernul a alocat peste 433 de milioane de lei pentru plata salariilor în instituțiile bugetare locale
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase a fost prelungită până la sfârșitul anului 2026
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Leușeni a fost fluidizat
CONSTRUIM MOLDOVA // Pistă și terminal nou la Aeroportul Chișinău. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Este nevoie de extinderea acestuia”
Peste 2.400 de studenți din 31 de țări au fost admiși în universitățile din Moldova